Skip to content
" "
Politică

Violeta Alexandru ameninţă cu blocarea majorării alocaţiilor pentru copii

Facebook

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a amenințat, vineri seara, după ședința de guvern, că dacă PSD va încerca să modifice, în Parlament, OUG prin care majorarea alocațiilor se va face cu doar 20% de la 1 august și nu cu 100% cum este în lege, ar înseamna că alocațiile nu vor mai fi majorate, așa cum a decis Guvernul, iar mărirea va fi, automat, oprită.

Alexandru a spus că PSD va trebui să le explice românilor de ce majorarea nu va mai avea loc. Precizăm că în loc de o majorare cu 100%, Guvernul a optat pentru o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022, în ianuarie și iulie, tot cu 20 de procente.

" "

Vom dubla alocațiile de așa manieră ca ele să fie acoperite de posibilitățile bugetului. Am parcurs procedură care trebuia parcursă pentru publicarea în Monitorul Oficial. Dacă PSD face acest lucru (n.r. aduce amendament în Parlament pentru dublarea alocațiilor), se vor opri plățile pentru copii, ca să înțelegem care este consecința. Din punctul nostru de vedere, începând de mâine, Ordonanța își are aplicare în practică. Asta înseamnă că ne apucăm de organizat sistemul de plăți pentru creșterea prevăzută în OUG. Orice măsură ia PSD, înseamnă oprirea, blocarea acordării de sume suplimentare în alocație conform OUG adoptată de Guvernul Orban.

Dacă PSD își permite acest lucru și vrea să nu mai acordăm acești bani copiilor doar ca să facă un joc politic, va trebui să le răspundă românilor de ce în luna următoare copiii nu vor primi sumele mărite conform OUG și explicațiile trebuie căutate la ei. Fundamentarea pe care am făcut-o până la mărirea cu 100% este una bazată pe posibilitățile bugetului.

Nu înțelegem să punem în discuție, că nu este cazul, hotărârea CCR, ci am aplicat-o în relații cu posibilitățile bugetului. Orice tentativă a PSD de a bloca sau de a schimba textul ordonanței, înseamnă să oprim plățile pe care, în acest moment, le avem în organizare a fi făcute și PSD va trebui să răspundă pentru acest lucru”, a declarat Violeta Alexandru.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *