Skip to content
Politică

Violeta Alexandru: PSD trebuie să îi retragă imediat sprijinul politic lui Aurelian Bădulescu

Facebook/Guvernul Romaniei

Liderul PNL Bucureşti Violeta Alexandru a declarat că demisia anunţată de Aurelian Bădulescu de la şefia organizaţiei PSD Sector 3 nu este nici pe departe suficientă şi arată, de fapt, „dubla măsură cu care operează Firea şi PSD, precum şi dispreţul pe care Firea şi PSD îl manifestă faţă de bucureşteni”.

PSD Bucureşti nu-l mai consideră pe Aurelian Bădulescu potrivit pentru a conduce o organizaţie de sector a partidului, dar îl vede în continuare foarte bun pentru a fi reprezentant al partidului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, deci, reprezentant al bucureştenilor.

Aurelian Bădulescu nu merită să-i reprezinte pe bucureşteni după această exprimare publică extremistă”, a transmis Violeta Alexandru, printr-un comunicat de presă al PNL Bucureşti.

Ea precizează că liderul PSD Bucureşti Gabriela Firea trebuie să-i retragă imediat sprijinul politic consilierului general al Capitalei Aurelian Bădulescu pentru derapajul său incalificabil la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

De asemenea, reprezentanţii organizaţiei PNL Bucureşti consideră că este obligatoriu ca Marcel Ciolacu să acţioneze politic, dacă Gabriela Firea, principala protectoare a lui Aurelian Bădulescu, va continua să-i acorde sprijinul fostului său viceprimar.

Acest personaj politic extremist şi vulgar nu mai are ce să caute în Consiliul General al Capitalei, este o ruşine pentru întreaga clasă politică. Aurelian Bădulescu nu mai trebuie să polueze moral mediul politic din Bucureşti şi e obligatoriu să fie ţinut departe de orice funcţie publică.

În lipsa unor acţiuni politice, considerăm că Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea îşi asumă gravele abateri ale consilierului general, aşa cum şi-au asumat, prin lipsă de reacţie, gravele fapte de corupţie de care sunt bănuiţi foştii primari de sector, Tudorache şi Florea, ţinuţi în continuare pe lista de candidaţi ai PSD Bucureşti”, conchide sursa citată.

Aurelian Bădulescu a anunţat luni că demisionează din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PSD Sector 3, însă va rămâne social-democrat convins şi va lupta alături de colegi pentru câştigarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

El precizează că Iohannis şi Orban au distrus România, în mai puţin de un an, însă adaugă că regretă distribuirea acelei poze modificate a şefului statului pentru a-l face să semene cu Hitler. pe reţelele de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *