Skip to content
Societate

Violeta Alexandru spune că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.

Aproximativ 20% dintre cărţile de muncă înfiinţate înainte de introducerea REVISAL nu sunt scanate, iar unele dintre cele scanate nu sunt de bună calitate, astfel încât Casele de Pensii nu pot ţine cont de ele, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

În perioada 2006 – 2008, Casele de Pensii au scanat cărţile de muncă. Nu toate, se estimează un procent de 80%. Verific, la sânge, procentul. Am cerut, desigur, explicaţii detaliate privind renunţarea, de către cei care au avut sarcina să facă scanarea, la obiectivul integrării tuturor informaţiilor din Cărţile de muncă în sistem”, a declarat ministrul, adăugând că nu i se pare normal că oamenii care vor să se pensioneze sunt nevoiţi în continuare să aducă adeverinţele care să le ateste vechimea, atât timp cât aceste informaţii ar fi trebuit să fie centralizate şi deţinute de o singură instituţie.

Să răspundă cei din sistem, cei care trebuie să le aibă (cărţile de muncă scanate – n. red.)”, a adăugat Alexandru.

Ministrul a explicat că în urma cerificărilor pe care le-a efectuat a descoperit că scanările nu sunt de bună calitate. „Casele de Pensii spun că nu pot avea încredere în corectitudinea informaţiilor. Pe scurt, bani aruncaţi, timp irosit. Sunt oameni cărora nu le pasă că se irosesc resurse. Cineva nu şi-a făcut treaba şi cineva a decis să se renunţe, oprind practic România în loc cu câţiva ani şi purtând pensionarii pe drumuri pe la angajatori/ITM, etc”, a adăugat Alexandru.

Legat de digitalizarea tuturor domeniilor gestionate de Ministerul Muncii, Alexandru a spus că se loveşte de noi obstacole. „Le depăşesc. Apar altele. O spun direct: situaţia în care ne aflăm este cauzată, în mod direct, de nepăsare şi de felul unora de a munci de mântuială. Pe principiul că nimeni nu va răspunde. De data aceasta, unii vor răspunde”, a mai spus ministrul.

În 2005, o Hotărâre de Guvern stabilea amenzi pentru persoanele fizice sau juridice care nu predau cărţile de muncă la Casele de Pensii pentru preluarea informaţiilor prin scanarea ce urma să fie făcută de Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Cărţile de muncă au fost, fie la ITM-uri (acestea par intrate în cele 80% documente scanate), fie la persoane fizice, fie la SRL sau societăţi mai mari. Unele societăţi nu mai există, altele au predat arhiva unor entităţi care nu au avize de eliberare documente”, a mai explicat ministrul.

Alexandru susţine că nu există asumare în sistemul public şi că „din păcate, cei puţini care îşi asumă sunt acoperiţi de cei care nu ar recunoaşte că sunt slabi”.

În aceste condiţii, să vină tot cetăţeanul cu adeverinţe semnate. Să răspundă el. Pe banii şi nervii lui”, a adăugat Violeta Alexandru.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat simplificarea procedurilor pentru ieşirea la pensie, precizând că a iniţiat un ordin în acest sens.

Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale 1.783/2019  prevede că Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii (CNPP) au din 1 ianuarie acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii.

Ulterior, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a ţinut să precizeze însă că acest ordin „are în vedere vizualizarea informaţiilor din REVISAL şi nu utilizarea unor date cu rol de document care să înlocuiască adeverinţele prevăzute de legea pensiilor”.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a spus că programele soft cu care lucrează platformele Casei de Sănătate, Casei de Pensii, Revisal, ANOFM au toate vulnerabilităţi.\

Cred că trebuie să facem un efort strategic naţional pentru aceste infrastructuri critice, astfel încât oamenii să nu stea cu frica în sân că în momentul în care ajunge (la momentul pensionării, n.r.) se întâmplă ceva în soft şi cine ştie ce se pierde, cine ştie ce apare… Aşa ceva este inadmisibil”, a declarat ministrul, informează adevarul.ro.

Anunţând că, într-un final, se va rezolva problema astfel încât şi Casele de Pensii să aibă acces în REVISAL, „indiferent de problemele găsite şi nerezolvate, probleme vechi”, ministrul Alexandru a precizat că, în prezent, „doar persoanele dispunând de informaţii după 1.04.2001 pot fi scutite de prezentarea adeverinţelor de vechime”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *