Skip to content
Politică

Violeta Bulc și Maros Sefcovic, audiați de comisiile de specialitate ale PE

Noul comisar european desemnat pentru transport, slovena Violeta Bulc, va fi audiată luni de Comisia pentru transport și turism a Parlamentului European, cu doar două zile înainte de votul programat în plen la Strasbourg asupra întregii comisii. Tot luni va fi audiat și slovacul Maros Sefcovic, propus pentru un post de vicepreședinte în noua Comisie Europeană după respingerea de către PE a nominalizării Alenkăi Bratusek.

Violeta Bulc a fost aleasă de viitorul președinte al CE, Jean-Claude Juncker, să o înlocuiască Alenka Bratusek, fostul premier sloven, pe lista comisarilor desemnați, după ce 112 eurodeputați s-au pronunțat împotriva nominalizării acesteia, scrie EurActiv.

Bulc este o persoană deschisă, bine pregătită, care are calitatea impresionantă de a învăța repede‘, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Jean-Claude Juncker, Margaritas Schinas, informează agerpres.ro.

Pe de altă parte, notează portalul de informații europene, alegerea lui Juncker a fost criticată pentru că Violeta Bulc are foarte puțină experiență politică.

Parlamentul European poate accepta sau respinge întreaga comisie Juncker în votul din plen, aceasta urmând să-și înceapă mandatul din noiembrie.

Conform calendarului publicat pe site-ul PE, Violeta Bulc, desemnată pentru portofoliul de transport, va fi audiată luni, la Strasbourg, de la ora locală 19.00 (20.00 ora României), în Comisia pentru transport și turism a PE.

Maros Sefcovic, fostul comisar desemnat pentru transport și ulterior propus pentru postul de vicepreședinte al CE pentru uniunea energetică după retragerea nominalizării Alenkăi Bratusek, va fi audiat de la aceeași oră într-o ședință comună a comisiilor pentru industrie, cercetare și energie și respectiv mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *