Viorel Huşanu (Sanitas Bucureşti): Continuăm demersurile pentru declanșarea grevei

Sursa foto: Facebook / Viorel Husanu

Preşedintele filialei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, declară că vor continua demersurile pentru declanşarea grevei, chiar dacă vor fi deblocate posturile din sistemul de sănătate, deoarece o altă revendicare importantă o reprezintă creşterile salariale.

„În luna noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat hotărârea de a începe mişcări de protest, mergând până la o grevă generală, preconizată undeva la începutul lunii februarie. În acest moment suntem în procedura de strângere de semnături. Până pe 18 ar trebui să avem un număr suficient de semnături strânse, astfel încât eventuala grevă să nu fie declarată ilegală, iar acest lucru, cu deblocarea cu posturilor, este încă una dintre revendicările noastre, pe lângă creşteri de venituri pentru toate categoriile profesionale, de la infirmieri, personal TESA, asistente medicale până la medici”, a spus Huşanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul ASSMB, transmite Agerpres.

El a estimat că în această săptămână va fi rezolvată problema deblocării posturilor, dar a subliniat că acest lucru „este insuficient”, deoarece posturile nu vor fi atractive din punct de vedere al salarizării.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: