Skip to content
Politică

Viorica Dăncilă, despre crima din Piața Constituției: ”Am cerut control la Poliția Capitalei. Mi-au spus «cu tot respectul, nu avem ministru de Interne»”

Inquam Photos / George Calin
" "

Premierul Viorica Dăncilă a găsit explicația pentru şirul de gafe din cadrul Poliţiei Române. Referindu-se la altercația din Piața Constituției, în urma căreia un om a murit, Dăncilă a spus că a cerut imediat un control la Poliția Capitalei, iar replica primită a fost că România nu are, în acest moment, un ministru de Interne, scrie B1.

Zilele trecute a fost o bătaie în fața Parlamentului. Imediat am chemat la mine, am cerut imediat control la Poliția Capitalei. Mi-au spus «doamna prim-ministru, cu tot respectul, nu avem ministru de Interne”, a declarat Viorica Dăncilă.

Au trecut cinci zile de la crima din Piața Constituției, iar poliţiştii încă bat pasul pe loc. Nu au probe concludente, indiciile sunt puţine, iar suspectul principal le-a scăpat printre degete, ca de obicei.

Asta deşi instituiseră filtre şi blocaseră străzi.

Cum suspectul principal a dispărut, la sediul Poliției Capitalei au fost aduse la audieri alte persoane, ridicate în urma celor 21 de descinderi au avut loc în zona Petricani. Şase persoane dintre cele opt audiate au fost reţinute.

Două grupări rivale, una din București și cealaltă din Giurgiu, s-au bătut duminică seara în Piața Constituției, iar un bărbat de 30 de ani a fost ucis în urma altercaţiei. Altul, de 21 de ani, a fost găsit în stare foarte gravă.

În urma necropsiei, s-a constatat că victima a murit nu din cauza împuşcăturilor, ci a loviturilor foarte puternice primite.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *