Skip to content
Politică

Viorica Dăncilă: Educaţia este fundaţia unui stat dezvoltat

romanialibera.ro

Educaţia este şansa fiecăruia la evoluţie, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunităţi, este mesajul transmis de premierul Viorica Dăncilă, vineri, de Ziua Mondială a Educaţiei. Ea spune că prin fiecare ciclu de învăţământ absolvit, prin cursuri de calificare, programe de internship şi voluntariat şi schimburilor de experienţă la nivel internaţional este asigurată reuşita fiecăruia, precum şi a societăţii în ansamblu.

Ziua Mondială a Profesorului este un bun prilej să ne arătăm preţuirea pentru cei care au menirea de a educa şi forma caractere, de a fi mentorii mai multor generaţii. A fi dascăl este o vocaţie, care implică o mare responsabilitate faţă de copiii şi tinerii cărora le modelează viitorul, atât prin cunoştinţele pe care le împărtăşesc, cât şi prin modelul de viaţă pe care îl oferă. Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârşirea personalităţii noastre şi de care ne amintim cu drag şi recunoştinţă„, este mesajul transmis de Viorica Dăncilă.

Ea spune că educaţia este şansa fiecăruia la evoluţie, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunităţi.

Dăncilă mai susţine că prin fiecare ciclu de învăţământ absolvit, prin intermediul cursurilor de calificare, al programelor de internship şi voluntariat, al schimburilor de experienţă la nivel internaţional este asigurată reuşita fiecăruia, precum şi a societăţii în ansamblu, informează News.ro.

Un sistem de educaţie de calitate consolidează sentimentul de comunitate şi cultivă solidaritatea, valori fundamentale pentru un stat modern, racordat la valorile europene comune, cu atât mai actuale în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Educaţia este fundaţia unui stat dezvoltat, puternic şi cu o voce bine conturată pe plan extern, aşa cum este România. Dragi profesori, vă mulţumim pentru contribuţia dumneavoastră la o Românie mai bună, mai prosperă şi recunoscută la nivel internaţional!„, adaugă Viorica Dăncilă în mesajul transmis de Ziua Educaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *