Skip to content
Politică

Virgil Popescu anunţă investiţii în dezvoltarea reţelei de distribuţie a energiei electrice. Mesajul ministrului

Virgil Popescu Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că se investeşte în extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, existând, prin Fondul pentru Modernizare, fonduri europene în acest sens. Suma alocată pentru acest program este de 1,1 miliarde de lei, bugetul pentru 2022 fiind de 100 de milioane de euro.

Investim în dezvoltarea extinderii şi modernizării reţelei de distribuţie a energiei electrice. Prin Fondul pentru Modernizare avem finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Virgil Popescu, potrivit news.ro.

Ministrul precizează ă prin aceste investiţii se urmăreşte realizarea a 4.000 de kilometri de reţea distribuţie energie electrică nouă sau modernizată, creşterea securităţii furnizării energiei prin reducerea numărului de întreruperi, crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activităţi economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale la standarde europene aplicabile în domeniu;

Se mai urmăreşte:

Utilizarea raţională a resurselor energetice prin reducerea pierderilor; 

Minimizarea impactului negativ asupra mediului; 

Reducerea costurilor de mentenanţă ale reţelelor de distribuţie; 

Crearea condiţiilor tehnice necesare pentru racordarea staţiilor de încarcare electrice.

Solicitanţii eligibili în cadrul domeniului de investiţii 3.2 Infrastructura energetică – Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, sunt operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari definiţi în Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3, pct. 70.

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 1.103.442.829 euro prin Decizia COM nr. MF 2022-1 RO 0-017/23.05.2022 totalul aprobat pentru anul 2022 este în valoare de 100.000.000 EURO.

Sprijinul public estimat din partea Fondului pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile.

Finanţarea se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate, respectiv:

Valoare minimă 5.000.000 euro fără TVA 

Valoare maximă 50.000.000 euro fără TVA 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *