Skip to content
Economie

Virgil Popescu face anunţul serii: Salariile demnitarilor vor fi înghețate în 2021

Virgil Popescu Facebook

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi că „aproape cu certitudine” salariile demnitarilor vor fi înghețate în 2021.

Întrebat dacă Guvernul Orban va tăia salariile bugetarilor cu 20%, așa cum a propus economistul-șef BNR Valentin Lazea, ministrul a precizat într-un interviu la Antena3: „Este părerea dânsului, un scenariu la care dânsul s-a gandit. Nu vorbim de tăierea salariilor bugetarilor. Vorbim eventual de îngheţarea, aproape cu certitudine, a salariilor demnitarilor”.

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a declarat, joi, că tăierea salariilor bugetarilor cu 20% și reducerea programului de lucru la patru zile pe săptămână în sistemul public reprezintă soluții de reducere a deficitului bugetar în 2021. El a precizat că înghețarea salariilor ar fi insuficientă pentru rezolvarea problemei.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale de României (BNR), Dan Suciu, a declarat că măsura nu este o propunere oficială a Băncii Centrale și că nu Valentin Lazea decide cum să se reducă deficitul bugetar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *