Skip to content
Politică

Virgil Popescu, laudativ la adresa noului buget. Românii ar putea avea un nivel mai bun de trai

Vicepreședintele PNL, Virgil Popescu salută măsurile din proiectul de buget pe anul viitor, elaborat de Ministerul Finanțelor.

Într-un comunicat remis redacției PSNews, Virgil Popescu apreciază că în 2016 investițiile vor fi relansate, iar majorările de salarii vor continua, potrivit predicțiilor bugetare de anul viitor.

Demnitaru liberal exprimă și faptul că spre deosebire de guvernarea Ponta, când investițiile au fost grav păgubite din pricina pomenilor electorale ale PSD, actualul executiv Cioloș se va concentra pe acest sector printr-o creștere a nivelului de investiții până la 37,7 miliarde de lei.

Virgil Popescu afirmă că dezvoltarea investițiilor vor genera alte măsuri benefice din punct de vedere economic printre care și creșeterea locurilor de muncă pentru români.

Amintim că  proiectul de buget pe anul viitor urmează să fie pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor începând de vineri seară, cel târziu sâmbătă dimineață, iar săptămâna viitoare să fie adoptat de Guvern și trimis la Parlament, astfel încât forul legislativ să îl adopte până în 17 decembrie, a declarat Ministrul Finanțelor.

Preşedintele PNL Mehedinţi atrage atenția și asupra provocărilor internaționale care se arată la orizontul noului an, prococări care pot afecta noul buget. Nu în ultimul rând, Virgil Popescu adresează un cuvânt încurajator față de guvernul Cioloș care a redactat proiectul și își exprimă speranța ca legea bugetului va fi aprobată cât mai rapid.

Redăm mai jos comunicatul de presă amintit:

„Virgil Popescu, vicepreședinte PNL: Bugetul pe 2016 susține investițiile și dezvoltarea

Ministrul Finanțelor, Anca Paliu Dragu, a lucrat intens la proiectul pentru legea bugetului și astăzi a prezentat primii indicatori macroeconomici. Cu această ocazie, ministrul a prezentat atât evoluțiile pozitive, cât și pe cele negative ceea ce arată experiența dumneaei în acest domeniu.
Pentru anul viitor se estimează o creștere economică de 4,1%, iar acest lucru ne oferă speranța că măririle salariale vor continua și, de asemenea, investițiile vor crește până la 37,7 miliarde de lei, după cum a anunțat ministrul. Investițiile au avut de suferit pe timpul guvernării Ponta, astfel încât PSD să-și susțină pomenile electorale. Anca Paliu Dragu dorește ca suma de 37 de miliarde de lei să provină, în proporții egale, atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.
Investițiile vor fi un capitol decisiv pentru stabilitatea economică a țării, deoarece e singurul mod prin care putem să convingem companiile să investească în România și să oferim cetățenilor locuri de muncă. De asemenea, ministrul a precizat că în cazul în care se va menține un cadru fiscal stabil și predictibil atunci vor accelera investițiile private. Consumul privat va fi încurajat și va avea un trend ascendent pe parcursul anului 2016.
Pe de altă parte, sunt mai mulți factori care pot afecta bugetul pentru 2016, iar Ministerul Finanțelor i-a luat în considerare. Bugetul anului viitor ar putea fi destabilizat de situația de pe scena politică internațională. Riscurile geopolitice și încetinirea redresării economice în Uniunea Europeană vor contribui decisiv la modificări ale bugetului, care ar putea afecta cetățenii. Nu trebuie să omitem aceste aspecte și avem datoria de a ne gândi la soluții pentru a evita să ne confruntă cu o situație de acest gen.
Trebuie să apreciem eforturile Guvernului Cioloș de a redacta proiectul pentru legea bugetului 2016. Noul ministru al Finanțelor a fost nevoit să se adapteze în cel mai scurt timp la provocările din România și să ia cele mai bune decizii pentru viitorul țării. Doamna Dragu a conștientizat că încurajarea consumului nu va contribui la dezvoltarea României și se impune, încă de la început, investiții în domenii esențiale.
Consider că Ministerul Finanțelor se îndreaptă spre direcția pe care ne-o dorim cu toții. Legea bugetului pentru anul viitor ar trebui să fie aprobată până de Crăciun, astfel încât bugetarii să nu se îngrijoreze că nu-și vor mai primi salariile, iar România să-și continue programele de dezvoltare. Totodată îmi doresc ca PSD să se abțină de la amendamente populiste care ar putea bloca legea bugetului în Parlament. Un nivel de trai ridicat se traduce atât printr-un consum sporit, cât și prin faptul că românii au la dispoziție mai multe posibilități.

Virgil Popescu,
Vicepreședinte PNL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *