Skip to content
Politică

Virgil Popescu, ministrul propus pentru Economie, avizat favorabil în urma audierii din comisii

psnews.ro

Virgil Popescu, ministru desemnat pentru a prelua portofoliul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în Guvernul Orban II, a primit, marți, aviz pozitiv în urm audierii din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

Popescu a primit 23 de voturi pentru şi 21 de voturi împotrivă.

Am explicat foarte clar cum vrem să salvăm Complexul Energetic Oltenia, ce vrem să facem la Complexul Energetic Hunedoara, ce vrem să facem la Nuclearelectrica, la reactoarele 3 și 4, cu circuit integral al uraniului. 

De asemenea, cred că am lămurit o dată pentru totdeauna că nu dorim să se facă o confuzie între definirea consumatorului vulnerabil și ajutorul pe care orice primărie din țară îl dă locuitorilor pentru subvenția la energie termică, subvenție dată datorită pierderilor mari din rețele. (…) 

Au fost foarte multe întrebări. La un moment dat, a fost o dispută pe județul Hunedoara. Cred că în Comisiile Parlamentului trebuie să ne situăm deasupra acestor discuții și a acestor dispute interne, județene, de partid. 

Cred că și votul, un aviz pozitiv care a fost dat, reflectă spiritul care a fost astăzi în Comisiile reunite”, a declarat Virgil Popescu la finalul audierilor.

Referitor la declarațiile unora dintre membrii Comisiei, potrivit cărora Popescu nu ar vrea să fie ministru, iar totul este, de fapt, o mascaradă, ministrul propus pentru Economie a răspuns: ”Este punctajul politic pe care îl au cei din Partidul Social Democrat. Dacă nu îmi doream să fiu ministru, nu eram nominalizat, nu acceptam și nu veneam astăzi aici”.

Avizul este consultativ, s-a văzut ce problematici s-au ridicat, dar cred că cel mai bine pentru România și pentru români, în momentul de faață, sunt alegerile anticipate. Acestea pot fi atinse numai prin căderea a două guverne succesive în 60 de zile, în Parlament. Au fost niște audieri în care s-a văzut exact de se dorește să se facă, ce a făcut Guvernul și ce vrea să facă în continuare. 

Indiferent de rezultatul votului din 24 (februarie – n.r.), Guvernul rămâne în funcție și avem de lucru. Avem de implementat propiectele căora le-am dat drumul și care trebuie să continue, iar românii trebuie să știe ce vrem să facem”, a mai spus Virgil Popescu.

Audierea miniștrilor propuși pentru a face parte din Cabinetul Orban II vor continua, marți, la Parlament. În fața membrilor comisiilor de specialitate reunite se vor mai prezenta și cei propuși să preia portofoliile de la Dezvoltare, Sport, Justiţie, Educaţie, Externe şi Cultură.

La ora 10.00, în fața comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-a prezentat Ion Ștefan, propus la Ministerul Dezvoltării.

Ionuț Stroe, propunerea pentru Ministerul Sporturilor va fi audiat de la ora 12.00, iar la ora 14.00 este programată audierea lui Cătălin Predoiu, ministrul propus de Ludovic Orban la portofoliul Justiției.

Programul audierilor continuă, de la ora 14.00, cu Monica Anisie, ministru propus la Educație.

La ora 15.00 în fața membrilor comisiei de specialitate va da declarații ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Audierile programate marți se vor încheia cu cea a lui Bogdan Gheorghiu, propus la Ministerul Culturii, care trebuie să înceapă la ora 16.00.

Luni a avut loc prima sesiune a audierilor, în urma cărora, Florin Cîțu, propus la Finanțe, Costel Alexe, propus la Mediu și Marcel Vela, propus la Afacerile Interne, au primit aviz negativ, în timp ce Nicolae Ciucă, propus pentru Ministerul Apărării a fost avizat pozitiv.

Votul din plenul Parlamentului asupra noului Guvern va avea loc luni, 24 februarie, scrie B1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *