Skip to content
Politică

Virgil Popescu, semnal de alarmă: „Avem nevoie de o fiscalitate rezonabilă!”

psnews.ro

Vicepreședintele PNL, Virgil Popescu, miercuri, într-un comunicat de presă remis redacției de știri PSnews.ro, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește necesitatea urgentă a unei ”fiscalitatăți rezonabile și de politici de investiții”.

”Virgil Popescu, vicepreședinte PNL: Românii din diaspora pot contribui la dezvoltarea economică a României, însă avem nevoie urgentă de o fiscalitate rezonabilă și de politici de investiții.

Antreprenoriatul reprezintă un pilon de bază al economiei, iar România are nevoie de un capitalism antreprenorial românesc, de aceea mă bucur să văd că Guvernul Cioloș inițiază măsuri liberale care pot să contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

În luna septembrie, se va lansa în dezbatere publică un program guvernamental pe care îl găsesc oportun: românii din străinătate care vor să se întoarcă în țară vor primi un garant de până la 50.000 de euro pentru a-și deschide o afacere.

Trebuie să înțelegem că românii din diaspora pot contribui la dezvoltarea propriei țări, însă pentru asta trebuie să avem curaj și să ne asumăm stimularea unui capital românesc. Trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a oferi potențialilor antreprenori siguranță și o fiscalitate decentă. Trebuie să îi readucem acasă pe toți românii care au deja experiență în străinătate și care își doresc să își deschidă o afacere în România.

PNL vrea o economie națională bazată pe tehnologie, pe investiții și pe locuri de muncă, pe capital autohton și pe antreprenoriat și de aceea în programul nostru de guvernare pregătim o serie de măsuri menite să stimuleze dezvoltarea antreprenoriatului și întreprinderilor mici și mijlocii prin scheme de garanții și facilități fiscale.

Dereglemetarea, fiscalizarea rezonabilă și adoptarea de politici de investiții sunt o necesitate! Numai așa vom putea să atragem mai multe investiții și să punem bazele unui capitalism antreprenorial adevărat”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *