Skip to content
Politică

Virusul Zika, PERICOL IMINENT pentru români? Avertismentele Organizației Mondiale a Sănătății EXCLUSIV

" "

Virusul Zika a ajuns și în atenția românilor, care se simt din ce în ce mai amenințați, mai ales acum, în apropierea sezonului estival.

Din acest motiv, șeful interimar al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România, dr. Casandra Buțiu, a explicat, în exclusivitate pentru PSnews.ro care sunt țările cele mai expuse la acest risc și a explicat, totodată, care sunt măsurile care trebuie luate pentru evitarea cazurilor neplăcute.

" "

„Organizația Mondială a Sănătății a făcut această evaluare a riscurilor pe baza capacității țării de a răspunde la amenințare pe de-o parte, și pe de altă parte legat de prezența țânțarului”, a explicat Casandra Buțiu.

Totodată, șeful interimar al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România a dezvăluit că România se clasează pe locul 13 în topul țărilor cu risc moderat.

„România se clasează pe locul 13 din 18 țări, pe primele locuri fiind țările cu riscul cel mai mare, iar pe locul 18 cele cu risc mai mic. Deci, România e undeva în a doua jumătate a riscului”, a anunțat Casandra Buțiu.

Întrebată care este țara cu cel mai mare risc de izbucnire a unei epidemii de Zika, Casandra Buțiu a răspuns: „Franța, urmată de Malta și Italia. Cu riscul cel mai mare sunt insula Madeira și coasta de Nord-Est a Mării Negre – partea aceea din Federația Rusă și Georgia. Acolo riscul este cel mai mare. La risc moderat pe primele locuri sunt Franța, Italia, Croația, Israel, Spania. Noi suntem pe locul 13 în rândul acestor țări”. 

În acest context, Casandra Buțiu a explicat ce măsuri trebuie să ia români pentru a putea face față unei astfel de situații: „În primul rând, recomandările noastre sunt să se asigure o capacitate de control a țânțarilor, respectiv folosirea de insecticide și la îndepărtarea locurilor în care zace apa pe lângă case – spre exemplu ghivece, cauciucuri de mașină sau găleți. Pe de altă parte, personalul sanitar trebuie să fie pregătit să recunoască simptomele și să raporteze cazurile în primele 24 de ore la ministerul Sănătății sau la direcțiile de sănătate publică. De asemenea, țările trebuie să își pregătească o capacitate de laborator să testeze pentru virusul Zika sau, dacă nu, să stabilească contacte cu laboratoare din alte țări pentru a realiza această testare. Nu în ultimul rând, este vorba despre o îmbunătățire a comunicării riscului către populație ca să fie pregătită să se apere de această amenințare”. 

Întrebată dacă au fost trimise notificări către instituții (ex. Primării), Casandra Buțiu a răspuns: „Noi nu suntem în relație directă cu Primăriile. Noi suntem în relație cu ministerul Sănătății și de asemenea noi transmitem aceste avertizări în mass-media, prin comunicare cu presa”. 

Nu în ultimul rând, întrebată dacă există o comunicare permanentă între ministerul Sănătății și MAE pe problema aceasta, în sensul în care cetățenii vor fi anunțați cu promptitudine în cazul în care această problema ia amploare, Casandra Buțiu a explicat: „Sigur că da. Absolut! Știu sigur despre ministerul Sănătății că Biroul de Presă e pregătit să comunice cu populația toate riscurile care pot să apară”. 

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *