Skip to content
Politică

Vlad Alexandrescu, solicitare către CNA după crima de la metrou

Senatorul USR Vlad Alexandrescu, membru al Comisiei de cultură, duminica, intr-o postare pe pagina personal[ de Facebook, solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului să împiedice difuzarea imaginilor în care este redată crima de la metrou, de marţi seară.

„Solicit în mod public Consiliului Naţional al Audiovizualului să impiedice difuzarea imaginilor ce încalcă demnitatea umană, dreptul la propria imagine şi protecţia minorilor şi să sancţioneze drastic televiziunile care le-au propagat. Marţi seară o tânără şi-a pierdut viaţa după ce a fost împinsă în faţa unei garnituri de metrou. Majoritatea televiziunilor din România au difuzat chiar ore întregi, în buclă, imaginile producerii crimei. Se pare că goana după rating şi obţinerea de profituri sunt mult mai importante decât interesul public ori limita decenţei”, a scris fostul ministru al Culturii, pe Facebook.

El subliniază că CNA este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi trebuie să monitorizeze şi să sancţioneze „cu celeritate” televiziunile care încalcă legea şi drepturile cetăţenilor.

În calitate de senator USR, membru în Comisia pentru Cultură şi Media, cer în mod public atât preşedintelui CNA, Laura Corina Georgescu, cât şi celorlalţi membri ai Consiliului care au uitat de ce au fost numiţi în aceste funcţii, să-şi facă datoria. A doua zi după difuzarea incidentului, am văzut noi cazuri de agresiune şi violenţă, tot în mijloacele de transport în comun. E un fapt ştiut că difuzarea cotinuă a actelor de violenţă propagă violenţa în societate, alimentând imaginaţia persoanelor instabile psihic. În situaţii ca aceasta, atât instituţiile statului cât şi entităţile private trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor. Da, pentru că acele cazuri ce au urmat a doua zi (‘copycat crimes’), se datorează parţial cel puţin, şi modului catastrofic al televiziunilor de a prezenta tragedia„, adăugă senatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *