Skip to content
Politică

Vlad Macri: Jur că nu mă așteptam ca useristoplusiștii să fie mai țopârlani și mai fanatici decât pesediștii

Facebook

Vlad Macri, scriitor şi consilier editorial la Ringier Romania, se arată surprins de atitudinea useristoplusiștilor, care s-au dovedit a fi “mai țopârlani și mai fanatici decât pesediștii”.

O observație scrisă cu tristețe. De când mă distrez pe aici, pe facebook, am avut postări ironice ori chiar agresiv-critice față de politicienii din toate partidele din România. Cele mai multe au fost la adresa PSD-ului, dar destule îi vizau și pe naționaliștii-ortodocsiști (România Mare, M. Munteanu, cei din AUR mai recent…), iar în ultima vreme am simțit dorința de nestăvilit de a critica și lipsa de onestitate, ipocrizia premierului Câțu. Toate aceste postări au primit multe comentarii în care am fost contrazis, dar mai toate au fost politicoase, civilizate.

Îmi amintesc ani în care polemizam zdravăn cu persoane care îmi reproșau agresivitatea față de PSD: Ștefan Covaci (Dumnezeu să-l odihnească!), Radu-Ilarion Munteanu, Gabi Gabriel, mai de curând Monica Rotăreasa… Și mulți alții. Toate replicile erau echilibrate, tăioase, dar nu injurioase. Și dialogul în contradictoriu, pe care îl ador, a putut continua luni în șir, ani…

De doar două sau trei ori am scris despre nemulțumirile pe care mi le-au provocat acțiunile doamnei Armand și reacția a fost totalmente diferită. Înjurături, mârlănii, dezprieteneniri instantanee, blocări… Și acuzații de corupție! Adică aș fi cel mai bine plătit troll ori „influensăr” din România, din moment ce unii presupun că aș fi primit bani de la PNL ca să atac pe facebook PSD, de la PSD ca să-l critic pe Câțu, de la USR ca să mă iau de AUR, de la AUR ca să o voerbesc de rău pe primărița USR… Și nimeni nu s-a prins că singurul partid de care nu m-am legat este… UDMR! 🙂 Te pomenești că mâine-poimâine voi fi și agent udemerist… 🙂 Dar jur că nu mă așteptam ca useristoplusiștii să fie mai țopârlani și mai fanatici decât pesediștii. Dar, asta e, omul, cât îmbătrânește, învață”, a scris Macri pe contul său de Facebook.

El s-a arătat revoltat nu numai de atitudinea conflictuală a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, dar şi de “nesimţirea” instituţiei pe care o conduce.

Macri a precizat că a făcut în ultimele 9 luni nenumărate petiţii la primăria condusă de Armand, la care nu  a primit niciun răspuns:

Eu am votat-o (și-mi recunosc greșeala), tot eu aș da-o jos din funcție. Cică sunt necesare doar 70.000 de semnături în sectorul 1 pentru un referendum local. Pe mine nu mă deranjează doar atitudinea ei permanent conflictuală, care în numai o jumătate de an a dus la două crize ale gunoiului, ci și nesimțirea Primăriei pe care o conduce, care nu răspunde la nenumăratele petiții pe care le-am înaintat: după 9 luni de la începerea lucrărilor de reabilitare și 6 luni de când doamna Armand a sistat lucrările, imobilul nostru a rămas fără burlane, cu apă pluvială care se infiltrează între izolare și vechiul perete, cu termopane nepuse, cu munți de deșeuri în curte și cu stive de materiale de construcție ocupând garajul subteran. Și asta deoarece doamna Armand nu dorește să plătească firma Romprest, care a contractat reabilitarea noastră. Moi je m’en fiche eperdument de conflictul dânsei cu această firmă. Nu noi am încheiat contractul ci Primăria! Dar îmi pasă de imobilul în care locuiesc. Nimeni nu ne răspunde, nimeni nu ne dă măcar o explicație pentru această mizerie. Cred că acțiunea în înstanță, pentru daune, este singura soluție”.

2 comentarii la “Vlad Macri: Jur că nu mă așteptam ca useristoplusiștii să fie mai țopârlani și mai fanatici decât pesediștii

  1. Pluseroii sunt la fel de talibani ca si hAurarii, parca-s frati intru neomarxism, unul „de dreapta” si altul de stanga… 😛

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *