Skip to content
Politică

Vlad Voiculescu și eșecul managementului sănătății publice. Bilanțul dezastrului

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Ministerul Sănătății, condus de Vlad Voiculescu se află de ceva vreme în centrul celui mai mare scandal de la preluarea guvernării de către coaliția PNL –USR-PLUS –UDMR. După ce premierul Florin Cîțu a decis să trimită corpul de control pentru o anchetă cu privire la publicarea unor date cu privire la vaccinare de către un anumit consilier onorific, un alt scandal zguduie ministerul. Astfel, aflăm că, în plin efort de vaccinare, medicii și personalul aferent nu au fost plătiți de două luni de zile. Aproape tot ceea ce se întâmplă zilele acestea la Ministerul Sănătății este învăluit în mister.

Vlad Voiculescu și eșecul managementului sănătății publice

" "
" "

Să recapitulăm așadar principalele probleme care au apărut în atenția opiniei publice în ultimele zile. Corpul de control al premierului este trimis la Ministerul Sănătății după ce un misterios consilier onorific face publice datele cu privire la epidemie și vaccinare. Consilierul respectiv nu avea de ce să aibă acces la date și parole destinate în principiu unui secretar de stat, sau chiar ministrului Voiculescu. Cumva însă acesta a avut acces și mai mult, le-a dat publicității. Scurgerea de informații de la Ministerul Sănătății l-a determinat pe Cîțu să înceapă o anchetă, însă rezultatele nu au fost făcute nici acum publice. Motivul pentru care aceste informații nu au fost făcute publice nu poate fi decât unul – corpul de control a identificat probleme serioase la ministerul condus de Voiculescu, dar premierul a decis să nu facă publice aceste concluzii ale anchetei pentru că ele s-ar putea repercuta negativ asupra coaliției de guvernare.

Scandalul privind scurgerea de informații de la ministerul condus de Voiculescu era suficient de grav, dar întârzierea plăţilor pentru cei angajaţi direct în campania de vaccinare le depăşeşte pe toate. În plină campanie de vaccinare, atunci când prioritatea numărul 1 ar trebuie să fie reprezentată de asigurarea eficienței campaniei, desfășurată oricum pe un fond de neîncredere în autorități, Ministerul Sănătății “uită” să plătească timp de două luni de zile medicii și angajații care se ocupă din prima linie de campania de vaccinare. În ciuda sesizărilor, Vlad Voiculescu, în mod aproape halucinant, nu ştia că sumele necesare trebuiau să fie cerute de la ministerul de Finanţe. Voiculescu în stilul deja caracteristic, nu își asumă nimic și aruncă vina în cârca unui funcţionar public din Ministerul Sănătăţii, care „trebuia să completeze o hârtie, să o semneze, să o trimită mai departe. Nu sunt lucruri pe care le face ministrul”. Treaba ministrului Voiculescu era ca această hârtie să fie trimisă imediat de la intrarea în vigoare a legii bugetului. Nu să descopere că un funcţionar nu a îndeplinit o formalitate cu o săptămână mai târziu. Cheltuielile în privința campaniei de vaccinare ar trebui să reprezinte prioritatea zero în domeniul sănătății publice.

Nu este pentru prima dată când Vlad Voiculescu aruncă în cârca altora responsabilități care țin și de fișa postului său. Să ne amintim de incendiul de la Spitalul Matei Balș, atunci când Vlad Voiculescu a pasat în mod convenabil întreaga răspundere fostei administrații a spitalului și eventual fostei guvernări PSD. Lipsa de leadership și lipsa calităților de management ale ministrului sunt frapante. Ele reies clar din lipsa oricărei asumări.

Săturat de gafele ministrului Voiculescu, premierul Cîțu îi dă acum un ultimatum acestuia pentru a prezenta un raport cu măsurile luate din decembrie în perspectiva valului trei al pandemiei. Dacă Voiculescu nu are ce prezenta, scaunul său se va clătina serios. Erorile de management ale ministrului au impact direct asupra coaliției de guvernare, iar liberalii deja par că nu mai au răbdare în fața amatorismului de care dă dovadă ministrul. Reformele atât de necesare din Sănătate nu se pot face în lipsa unui leadership și a unui management eficient, iar tocmai asta pare că lipsește acum la Ministerul Sănătății.

" "

2 comentarii la “Vlad Voiculescu și eșecul managementului sănătății publice. Bilanțul dezastrului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *