Skip to content
Internațional

Vladimir Putin sfidează din nou Occidentul şi afirmă că economia rusă se stabilizează, după sancţiuni

commons.wikimedia.org

Preşedintele rus Vladimir Putin apreciază că economia Rusiei este pe cale ”să se stabilizeze”, după ce a fost lovită de serii de sancţiuni care i-au fost impuse de către Occident, după ce şi-a lansat ”operaţiunea militară specială” în Ucraina, relatează AFP.

”Inflaţia a încetinit, creşterea săptămânală a preţurilor s-a apropiat de normal, iar la un anumit număr de produse preţurile au început deja să scadă”, a anunţat liderul de la Kremlin într-o reuniune a Guvernului, consacrată problemelor economice. Această rezistenţă depinde, în opinia sa, de doi factori.

Primul factor este, potrivit lui Putin, o bună sănătate a ruiblei, care s-a ”consolidat în mod mod activ în ultima perioadă” şi a revenit aproape de nivelul dinaintea crizei. Al doilea factor este ”cererea consumatorilor”, care a revenit la normal după un ”vârf în februarie-martie”, când ruşii s-au năpustit în magazine asupra bunurilor de consum curent, de frica unei penurii sau a unei prăbuşiri a rublei, transmite sursa citată de News.ro.

Liderul de la Kremlin a îndemnat, de asemenea, la ”garantarea unei normalizări treptate a dinamicii preţurlor” şi evitării unei ”scăderi spectaculoase a cererii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *