Skip to content
Politică

Vladimir Tismăneanu conturează fără cusur tabloul politic al anului 2018: Actuala putere este înrăită și îndârjită!

Evz

Anul 2018 este aproape de final, iar una din certitudini este că a fost marcat de numeroase dispute politice, majoritatea din acestea fiind privitoare la justiție.

În acest context, redacția PSNews.ro a luat legătura cu politologul Vladimir Tismăneanu pentru a contura tabloul politic al anului 2018. Concret, întrebat cum vede actuala putere, dar și opoziția la final de an, profesorul Universității din Maryland a reliefat că actuala coaliție de guvernare face toate demersurile să distrugă statul de drept, iar PNL suferă de un deficit de credibilitate deși are un discurs vehement anti-Dragnea.

„Actuala putere este îndârjită, înverșunată și înrăită. Dragnea, Tăriceanu, Carmen Dan, Dăncilă, Toader, Teodorovici și alții sunt deciși să ducă până la capăt distrugerea statului de drept. PNL nu pare credibil, deși disursul oficial e unul vehement anti-Dragnea. Opoziția are nevoie de voință, imaginație și curaj, a precizat scriitorul.

Totodată, chestionat care sunt personalitățile politice care au adus un plus pentru România, Vladimir Tismăneanu a enumerat nume precum Mihai Șora, Monica Macovei, Siegfried Mureșan, Cristian Preda și Radu Vancu. De asemenea, întrebat care sunt oamenii politici care au pus o pată neagră pe istoria țării noastre, profesorul universitar a trecut în revistă o serie de politicieni din actuala putere, dar a menționat și existența jurnaliștilor care deservesc coaliția PSD-ALDE.

I-aș numi, la capitolul plus, pe Mihai Șora, Monica Macovei, Siegfried Mureșan, Cristian Preda, Radu Vancu ca figura marcantă a rezistenței civice. La minus, vai, lista e foarte lungă. În mod cert, Dăncila, Toader, Carmen Dan, Teodorovici, Tăriceanu, Meleșcanu etc., plus mizeriile numite antene și „ziariștii” din bordelul lui Dragnea”, a adăugat politologul.

Pe final, întrebat cât de importante sunt alegerile electorale din 2019 pentru România, Vladimir Tismăneanu a atras atenția că sunt vitale pentru o democrație, iar în cazul particular al situației în care se află țara noastră sunt esențiale pentru statul de drept.

„Într-o democrație reală, alegerile sunt întodeauna importante. Cele care urmează în România sunt esențiale pentru supraviețuirea și regenerarea statului de drept, a conchis Vladimir Tismăneanu pentru PSNews.ro.

1 comentariu la “Vladimir Tismăneanu conturează fără cusur tabloul politic al anului 2018: Actuala putere este înrăită și îndârjită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *