Skip to content
Cultura Politică

Vladimir Tismăneanu: În 2019 revoluția celularelor va continua și va învinge!

putereaacincea.ro

Anul 2019 va fi un an plin de turnuri de situație. România anului 2018 a fost marcată de numeroase revolte împotriva actualei guvernări, momentul culminant fiind 10 august, dar lucrurile sunt departe de a fi tranșate. La nemulțumirea legată de actuala guvernare se adaugă provocări pentru țara noastră precum președinția Consiliului UE și alegerile europarlamentare, respectiv prezidențiale.

Politologul Vladimir Tismăneanu a transmis în exclusivitate pentru PSNews.ro un mesaj pentru românii de pretutundeni cu ocazia venirii Anului Nou, 2019. Astfel, profesorul Universității din Maryland le urează românilor să li se întâmple tot ceea ce își doresc.

„Ca în minunatul colind: Anul ce vine, cu bucurie, să vă dea Domnul tot ce doriți!”, le-a urat scriitorul românilor.

Totodată, chestionat ce așteptări are din punct de vedere civic și politic, Vladimir Tismăneanu a reliefat că „revoluția celularelor”, împotriva actualei guvernări, va continua și va învinge.

Mă aștept să aibă loc o redeșteptare a acelor energii care mocnesc îndărătul aparentei resemnări. Revoltele sociale sunt imprevizibile, ele izbucnesc adeseori spontan (vestele galbene sunt cel mai recent exemplu). Cea ce am numit, împreuna cu Marius Stan, revoluția celularelor va continua, sunt convins. Și va învinge!, a conchis Vladimir Tismăneanu în exclusivitate pentru PSNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *