Skip to content
Sport

Voduţ, dat afară de Hagi pentru că paria pe echipa sa, negociază cu Beitar Ierusalim

Mihai Voduț, atacantul în vârstă de 24 de ani dat afară de Viitorul Constanța, prins că a pariat pe meciul propriei echipe, negociază un transfer în Israel. Conform Gazetei, antrenorul Nir Klinger, antrenorul care l-a adus pe Gabi Tamaș în Israel, îl vrea pe Voduț la Beitar Ierusalim.

Mutarea se poate realiza doar până marți, 5 ianuarie, ultima zi a perioadei de transferuri din Israel. Despre situația lui Voduț a vorbit, la Digi Sport, șeful AFAN, Emilian Hulubei. Oficialul spune că a stat de vorbă cu fotbalistul, stie de interesul lui Beitar, dar speră ca în aceasta perioadă să nu primească o suspendare drastică din partea Comisiei de Disciplină a FRF, scrie digisport.ro.

„Am vorbit cu jucătorul, vom fi alături de el și îl vom apăra, chiar dacă toleranța noastră este 0 în privința pariurilor. Să nu primească o suspendare care să-i pună capăt carierei sportive, pentru că dacă primește 2 ani, cariera lui s-a cam terminat.

Noi sperăm că nu va fi cazul. Din ce știu, el și-a găsit echipă și s-ar putea să semneze”, a declarat Emilian Hulubei, la Digi Sport, în cadrul emisiunii „Digi Sport Matinal”.

Beitar Ierusalim, care a pierdut finala Cupei Israelului din 2018 chiar împotriva lui Hapoel Haifa, echipa lui Gabi Tamaș, ocupă în acest sezon locul 10 în prima ligă din Israel, cu 22 de puncte, la 7 în spatele ultimului loc care asigură accederea în play-off.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *