Skip to content
Puterea Știrilor Video

Vom avea alegeri locale într-un singur tur. De ce crede Nicușor Dan că numai el poate fi candidatul unic al opoziției în București

Inquam Photos / Ilona Andrei
" "

Deputatul Nicușor Dan, candidat independent sprijinit de USR pentru Primăria Capitalei, a declarat la ”Puterea Știrilor” că singura șansă a partidelor de opoziție de a învinge ”un candidat foarte puternic” cum este Gabriela Firea este să susțină un singur om pentru Primăria Capitalei. ”Eu am susținut că aș fi potrivit să fiu acest candidat unic”, spune Dan. Ideea candidatului unic este cu atât mai actuală cu cât, prin căderea Guvernului Orban, alegerile locale din vară se vor desfășura într-un singur tur.

”Pe de-o parte avem un candidat foarte puternic, deloc un bun administrator, dar cu un procentaj bun, Gabriela Firea, cu 30-35% în toate sondajele, și atunci e obligatoriu să fie un candidat unic din partea forțelor de opoziție. Eu am susținut că aș fi potrivit să fiu acest candidat unic, dar bineînțeles trebuie să fie și alții de acord cu mine”, a spus Nicușor Dan la ”Puterea Știrilor”.

Candidatul independent susține că are mai multe atuuri care îl recomandă pentru această poziție, și anume că a participat deja de două ori la locale, în 2016 obținând 180.000 de voturi, adică 30% din voturile bucureștenilor. ”Plus că mă ocup de București de 14 ani și mai am marele avantaj de a fi independent”, a completat Nicușor Dan.

”USR, PLUS, PNL și PMP sunt în competiție pentru alegerile parlamentare, o să fie greu ca unii să voteze candidații altora și atunci susținerea din partea tuturor pentru un independent e mai facilă, aceste este mesajul cu care am venit acum un an. 

Între timp am discutat, desigur, cu toate aceste 4 forțe de opoziție și am susținerea oficială a USR-ului. Adică prin votul membrilor USR București, ei au spus ”nu susținem un candidat al nostru, din USR, ci susținem un independent, pe Nicușor Dan”, a precizat deputatul.

Primul duel electoral cu candidatul PLUS

Până să devină candidatul unic al partidelor de opoziție, Nicușor Dan trebuie întâi să devină oficial candidatul oficial al Alianței USR-PLUS.

”PLUS și-a desemnat un candidat, pe Vlad Voiculescu. USR și PLUS sunt într-o alianță și au decis să stabilească un candidat unic, rămâne deci ca organele de conducere ale celor două partide să stabilească modalitatea de stabilire a acestui candidat unic dintre mine și Vlad Voiculescu. Eu am spus de la început că modalitatea științifică, rezonabilă, echitabilă este sondajul de opinie. 

S-a mai vehiculat varianta alegerilor primare, pe modelul american. Da, dacă am fi în America și dacă această chestiune ar fi intrat în conștiința colectivă, dar așa, anunțate de pe-o zi pe alta, cu o participare foarte scăzută, pentru că nu ai canale să afle toată lumea că faci alegeri primare, acestea ar fi niște alegeri într-o bulă. Și nu este relevant ce crede bula din jurul acestor partide, ci relevant este ce cred alegătorii de la care ceri votul”, a mai spus Nicușor Dan.

În octombrie 2019, membrii USR București au votat pentru susținerea lui Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei. El a obținut 86% din voturile exprimate.

Alegerile locale din vară se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, după ce Guvernul Orban a fost demis miercuri prin moțiune de cenzură. Moțiunea a fost depusă de PSD tocmai pentru că Executivul își asumase răspunderea pe revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Odată cu Guvernul a picat, deci, și proiectul care modifica legea electorală.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *