Skip to content
Politică

Vor face sau nu Tăriceanu şi ALDE pasul înapoi EXCLUSIV

agerpres.ro

După mitingul de vineri, Călin Popescu Tăriceanu şi partidul lui au o mare problemă. Nu cu protestatarii gazaţi şi bătuţi, ci cu liberalii europeni.

Problemele lui Tăriceanu au început a doua zi după miting, când liderul unui partid austriac afiliat grupului politic european ALDE, deci coleg de alianţă cu Tăriceanu şi ai lui, a cerut excluderea formaţiunii româneşti conduse de actualul şef al Senatului din respectiva alianţă. Tăriceanu a încercat să pareze lovitura printr-un mesaj referitor la existenţa „statului paralel” în România şi la lupta pe care ALDE o duce împotriva lui.

Explicaţia lui Tăriceanu nu a avut succes la Guy Verhofstadt, liderul grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European, care a condamnat modul în care jandarmii au acţionat la mitingul din 10 august: „Dreptul de a protesta şi libertatea de întrunire nu pot fi îngrădite niciodată dacă se desfăşoară într-o manieră paşnică. Reprimarea violentă a protestelor de stradă nu este acceptabilă”.

Cum ALDE este partenerul PSD la guvernare, acestă formaţiune este în mod automat responsabilă şi ea pentru modul nejustificat de violent în care au acţionat jandarmii iar acest lucru i-ar putea dăuna serios pe 7 septembrie, ziua în care europenii din ALDE vor discuta cererea de excludere venită din Austria. Până atunci revenim în România, unde ALDE trebuie să decidă rapid dacă este sau nu cazul să se delimiteze de PSD în cazul în care nu vrea să fie exclusă din rândurile liberalilor europeni.

Tăriceanu trebuie să decidă dacă viitorul lui sună mai bine cu sau fără Dragnea

Fără doar şi poate ALDE şi Călin Popescu Tăriceanu au o percepţie publică mult mai bună decât PSD. Fapt care, combinat cu ambiţia personală, îl şi determină pe Tăriceanu să preseze cât poate PSD-ul pentru a-l accepta drept prezidenţiabil în 2019. Cu gândul la Cotroceni, Tăriceanu s-a şi retras de altfel din prim-planul războiului dus pentru modificarea legilor Justiţiei şi a Codurilor penale. Perorează în continuare împotriva „statului paralel” dar s-a opus hotărât trecerii acestor legi în forma dorită de PSD pe calea unei ordonanţe de urgenţă, de exemplu. În plus, Tăriceanu încearcă din răsputeri să-şi îmbunătăţească relaţia cu partenerii europeni, demers care va eşua în mod cert dacă se va ajunge la excluderea lui din ALDE.

Aceasta fiind situaţia la zi, Călin Popescu Tăriceanu trebuie să decidă urgent ce va face în viitorul apropiat: rămâne alături de Liviu Dragnea, personaj devenit total nefrecventabil în ochii unei bune părţi a românilor şi ai străinătăţii după mitingul de vineri, sau ia distanţă de „PSDragnea” chiar şi cu riscul debarcării ALDE de la putere. Cum o decizie este foarte greu de luat, Tăriceanu a apelat deocamdată la Renate Weber – europarlamentar ALDE şi cea mai credibilă persoană din anturajul lui în faţa europenilor. Pe care ar fi trimis-o să dreagă busuiocul cu Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa în schimbul locului 3 sau 4 pe lista ALDE la alegerile europarlamentare de la anul, după cum susţin voci din acest partid.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *