Skip to content
Politică

Vosganian, față-n față cu polemica referendumului: Nu văd niciun fel de discriminare! EXCLUSIV

epochtimes-romania.com

Deputatul Varujan Vosganian – vicepreședinte și purtător de cuvânt al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) – a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care și-a exprimat poziția cu privire referendumul de revizuire a Constituției în legătură cu familia.

CITIȚI ȘI: Vestea pe care o așteaptă 3 milioane de români! Vicepremierul Stănescu a făcut anunțul

Concret: parlamentarul a apreciat drept „o normalitate” organizarea referendumului, invocând numărul mare de români (3 milioane) care au semnat inițiativa cetățenească pentru schimbarea articolului 48 din legea fundamentală.

„Eu am primit această veste ca pe o normalitate – în sensul că, dacă un număr atât de mare de români au semnat pentru organizarea unui astfel de referendum, legea trebuie să dea un răspuns instituțional. Și singurul răspuns instituțional care să respecte această inițiativă este organizarea unui referendum. Am privit-o ca pe o normalitate într-o țară democratică”, a arătat Vosganian.

Întrebat dacă – în opinia lui – noua formă a art. 48 ar încălca prevederile articolului 16 (legat de interzicerea discriminării între cetățeni), Varujan Vosganian a răspuns negativ.

„Eu nu văd în asta niciun fel de discriminare. Prin faptul că un bărbat se poate căsători cu o femeie nu văd de ce ar fi discriminate alte ființe de pe planetă. Cred că duceți lucrurile prea departe. Nici prin cap nu mi-a trecut mie (și cred că nici semnatarilor inițiativei) să considere că asta ar duce la vreo discriminare – mai ales că (vă rog să mă credeți) discriminare ar putea să fie dacă unii cetățeni ai țării dintr-o dată n-ar mai avea acces la consecințele legii. Or, noi în România nu avem nicio lege care să stabilească altceva decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Și câtă vreme nu avem nicio altă ipoteză și nu interzicem nicio altă ipoteză legală care există, nu văd unde ar fi discriminarea.

Ca să fiu clar: discriminare este atunci când îngrădești accesul la beneficiile legii al unei categorii de persoane. Or, în România nu avem altă lege decât cea care permite căsătoria între bărbați și femei. De aceea, nu văd unde ar fi discriminare, a explicat vicepreședintele ALDE.

Noi am insistat: cum rămâne cu alt articol constituțional: nr. 26, care se referă la viața privată? În replică, Varujan Vosganian a opinat că nu există o contradicție.

„Toate prevederile privind viața privată a persoanei rămân în vigoare. Noi vorbim aici de o instituție. Or, o instituție presupune o relație între cetățean, societate și alte instituții ale statului. Nu văd care ar fi contradicția în legătură cu faptul că fiecare persoană în spațiul intim e liberă să facă ce dorește, câtă vreme nu tulbură intimitatea celorlalți. Deci nu văd să fie niciun fel de contradicție între cele două articole. Unul se referă la instituțiile pe care se bazează societatea, iar celălalt vorbește despre dreptul la intimitate, pe care toată lumea îl respectă. Așadar, această intenție nu dorește să restrângă drepturile nimănui și să creeze discriminări împotriva nimănui”, a încheiat purtătorul de cuvânt al ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *