Skip to content
Politică

Vot în Parlament pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă

Inquam Photos/George Calin

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă, cu 337 voturi „pentru” şi 3 abţineri.

Potrivit hotărârii de înfiinţare, comisia are ca obiective analiza fundamentării şi eficienţei măsurilor de informare, verificare şi monitorizare epidemiologică a cetăţenilor români care s-au întors în România din zonele de risc de la declanşarea epidemiei de coronavirus; verificarea modului în care s-au fundamentat şi elaborat ordonanţele militare pe perioada stării de urgenţă, precum şi a mijloacelor de informare care au stat la baza fundamentării şi elaborării acestora; verificarea achiziţiilor de materiale sanitare, medicamente şi alte produse folosite pentru limitarea răspândirii virusului, precum şi la diagnosticarea şi tratarea persoanelor susceptibil a fi infectate cu acesta.

" "
" "

Alte obiective ale comisiei sunt analiza situaţiei epidemiologice în principalele focare de infecţie, determinarea cauzelor care au dus la apariţia acestor focare, precum şi analiza măsurilor care au fost luate pentru punerea acestora sub control; analiza măsurilor privind înregistrarea şi plata activităţilor de telemuncă, şomaj tehnic şi a acţiunilor vizând menţinerea locurilor de muncă; verificarea modului în care au fost alocate sume din bugetul de stat pentru asigurarea de materiale şi substanţe necesare limitării efectelor răspândirii şi respectiv tratării infectării cu COVID- 19, precum şi a asigurării alocărilor bugetare necesare susţinerii economiei.

Potrivit G4media, Comisia va avea 21 de membri şi este împuternicită să facă audieri şi să ceară autorităţilor şi instituţiilor publice, oricăror structuri de specialitate ale statului, altor entităţi publice sau private, precum şi cetăţenilor să îi pună la dispoziţie date, informaţii şi materiale necesare şi utile pentru clarificarea obiectivelor sale. Dintre cei 21 de membri, 9 sunt de la PSD, 4 de la PNL, 3 de la USR, 2 de la Pro Europa, 2 de la UDMR şi unul de la PMP. Preşedintele comisiei va fi propus de PSD, cei trei vicepreşedinţi aparţin PNL, USR şi Pro Europa, iar secretarul – UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *