Skip to content
Politică

Votul în județe: PNL câștigă în Sibiu, PSD – în Teleorman. USR obține peste 40% în București și îi depășește pe social-democrați la Iași

INQUAM/Octav Ganea

PSD a pierdut clar votul de duminică. Potrivit rezultatelor provizorii date de Biroul Electoral Central, după numărarea a peste 99% din voturi, social-democraţii au fost votați doar de aproape 23,5% dintre cei care s-au prezentat la urne, în timp ce liberalii sunt cotaţi cu aproape 27%. O surpriză a venit de la alianţa USR-PLUS care a convins peste 21% dintre români. Pe de altă parte, ALDE nu a întrunit pragul de 5%, necesar pentru a prinde un loc în Parlamentul European.

La nivelul județelor, liberalii au obținut cele mai bune scoruri în Sibiu, județul de unde provine președintele Klaus Iohannis, și Alba, informează HotNews.ro.

Social-democrații au înregistrat peste 47% dintre voturi în Teleorman, locul de unde provine Liviu Dragnea, dar și premierul Viorica Dăncilă. Peste 40% dintre alegători au votat cu PSD și în mai multe județe din Oltenia.

Pe de altă parte, Capitala a fost câștigată de reprezentanții Alianței USR-PLUS, cu peste 40% dintre voturi. Aceștia au obținut rezultate bune și în Cluj și Timiș. O surpriză a venit însă de la Iași, unde a avut loc marele miting al PSD. În acest județ, cei de la USR au fost votați de 26,86% dintre alegători, iar la nivelul municipiului Iași au primit 36% dintre voturi, devansându-i pe social-democrați.

Cât despre Pro România, partidul lui Victor Ponta a fost votat 22,41% dintre brăileni. Amintim aici că fostul premier Mihai Tudose, actual membru al Pro România, este din Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *