Skip to content
Politică

Votul prin corespondenţă. Ce vor să facă aliaţii PSD-ului: Nu susţinem această formulă greoaie…

" "

Ce vor să facă aliaţii de la guvernare ai Partidului Social Democrat (PSD) în legătură cu Legea votului prin corespondenţă: „Nu susţinem această formulă greoaie”

Într-un comunicat trimis, duminică, PSnews.ro, ALDE anunţă că va depune două amedamente la acest proiect de act normativ.

" "
" "

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și senatorul Daniel Barbu (președintele executiv al formaţiunii) au prezentat, duminică, amendamentele ALDE care vor fi aduse Legii votului prin corespondență.

„Vorbim despre Legea privind votul prin corespondență. Nu susținem această formulă, deoarece este birocratică și greoaie, o lege care în loc să aibă atuul principal ca românii să vină să voteze, are exact efectul contrar. Probabil că ați văzut proiectul de lege care este în momentul de față în dezbatere la Camera Deputaților. Noi susținem necesitatea unui mecanism cât mai simplu, care să permită unui număr cât mai mare de cetățeni români aflați în străinătate, fie că sunt la muncă, fie că au ședere permanentă, fie că sunt pur și simplu în trecere, să poată să voteze. Așadar, împreună cu colegul meu, domnul președinte executiv ALDE Daniel Barbu, am pregătit un set de modificări la actuala formulă depusă la Cameră care practic elimină toate aceste prevederi greoaie și se bazează pe un mecanism foarte simplu: să permită votul direct, așa cum este stipulat în Constituție”, a declarat Tăriceanu.

Românii care se află în alte state nu trebuie decât să se înscrie pe o listă prealabilă la consulatele sau ambasadele României, cu minimum șase luni înainte de data alegerilor. Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe vor face o dimensionare corectă a secțiilor de votare din străinătate și, acolo unde se poate, în funcție de legislația țării gazdă, se vor dechide secții de votare suplimentare. Fără niciun fel de altă formalitate, a explicat copreședintele ALDE.

Alianța Liberalilor și Democraților va depune luni, la Camera Deputaților, două amendamente care se referă la această modalitate foarte simplă de vot.

„Celelalte țări din Europa Occidentală care s-au confruntat cu această problemă legată de votul cetățenilor lor, au utilizat diferite sisteme, inclusiv votul prin corespondență și au renunțat la ele. În momentul de față, atât Germania, cât și Franța au renunțat la acest sistem și se votează direct, după același mecanism pe care îl propunem și noi. Și nu știu de ce trebuie să facem totul complicat, când putem să facem simplu. Aceasta este și esența propunerii noastre. Vreau să fim bine înțeleși! Ne dă senzația că această lege în varianta în care este propusă, a fost căznită de domnul Voicu luni de zile, care a scos o chestie foarte complicată, după aceea peneliștii și-au dat seama că nu o pot promova, au renunțat, domnul Voicu s-a topit și a venit o altă propunere, la fel de nepotrivită din partea Autorității Electorale Permanente. Deci, suntem clar împotriva acestor măsuri complicate dacă vrem să le facilităm românilor accesul la vot. Se pare că legea asta este gândită din altă perspectivă. Nu pentru a-i aduce pe români la vot, ci pentru a-i ține mai departe”, a explicat Călin Popescu-Tăriceanu.

La rândul lui, senatorul Daniel Barbu a amintit că legea a fost adoptată în Senat în regim de urgență și nu a fost efectiv timp pentru a formula amendamente potrivit tehnicii legislative.

„Călin Popescu-Tăriceanu, dar și alți colegi au subliniat faptul că există o dificultate constituțională majoră și anume, caracterul direct al votului, așa cum este prevăzut de Constituție. Altă dificultate constituțională, pe care a spus-o mai demult un senator PSD, este că atâta timp cât doar o anumită categorie de cetățeni este îndreptățită să-și exercite  un drept într-un anumit fel, se instituie un privilegiu. Ori, știți principiul egalității în fața legii, este fundamental în Constituție și în articolul 16, Constituția interzice explicit instituirea unui privilegiu. Adică, dacă nu locuiești la Tecuci, ci locuiești la Catellon, ai dreptul la ceva în plus, la ceva diferit. Ceea ce, în spiritul și litera Constituției, nu poate fi admis. Acum, potrivit Constituției votul nu poate fi decât direct, exprimat de cetățean în secția de votare, oriunde ar fi aceasta. De asemenea, sub actualul regim constituțional nu pot fi imaginate privilegii pentru categorii de cetățeni”, a arătat Barbu.

În concluzie, votul trebuie să fie direct (adică la urne) și secret (ceea ce prevede că nimeni nu trebuie să fie de față când bifezi sau ștampilezi buletinul de vot).

Președintele executiv ALDE a ridicat și altă problemă a votului prin corespondență: „Ce se va întâmpla dacă între timp, în ziua votării, cetățeni din alte țări care nici nu s-au înscris, nici nu și-au pus votul în plicuri, se vor prezenta în aceleași număr mare la secțiile de votare de la ambasade. Se va repeta scenariul…”.

Practic, dacă românii nu se vor înscrie pe listele ambasadelor, nu vor putea vota, pentru că legea nu prezintă nicio garanție că nu se vor repeta scenele din noiembrie anul trecut. Drept urmare, ALDE propune crearea unei rețele cât se poate de largă de secții de votare în străinătate, pentru ca indiferent de numărul votanților aceaștia să își poată exprima dreptul de vot, a conchis Daniel Barbu.

În final, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că se va discuta această problemă și cu partenerii din coaliție, pentru a atrage atenția supra acestor aspecte ale Legii votului prin corespondență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *