Skip to content
Știri locale Vrancea

Vrancea: Ambulanţă SMURD, implicată într-un accident produs pe DN 23. Trei persoane au fost rănite

smurd.ro

O ambulanţă SMURD a fost implicată, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 23, între Focşani şi Mândreşti, judeţul Vrancea, în urma căruia trei persoane au fost rănite. Ambulanţa nu avea pacient la momentul accidentului, iar cazul medical la care mergea a fost preluat de o ambulanţă SAJ.

Potrivit ISU Vrancea, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare la un accident rutier produs pe DN 23, între Focşani şi Mândreşti, în care au fost implicate o ambulanţă SMURD şi un autoturism.

Poliţiştii au stabilit că ambulanţa SMURD şi autoturismul s-au ciocnit frontal, notează news.ro.

În urma accidentului, trei persoane au fost rănite.

Ambulanţa SMURD nu avea pacient, ci se deplasa către un caz medical, iar în urma impactului cei doi paramedici SMURD au fost răniţi uşor, iar un pasager din autoturism a suferit politraumatisme. După producerea accidentului, o ambulanţă de la SAJ Vrancea a preluat cazul la care fusese solicitat echipajul SMURD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *