Skip to content
Știri locale Vrancea

Vrancea: Anchetă după ce mai mulţi poliţişti au participat la petreceri desfăşurate fără respectarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei

Facebook

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea a deschis o anchetă după ce mai mulţi poliţişti au fost descoperiţi că participau la petreceri, organizate în Focşani şi Odobeşti, petreceri la care nu s-ar fi respectat regulile impuse de pandemie. În urma anchetei se va stabili numărul exact al celor vizaţi, însă din primele date ar fi 14 poliţişti implicaţi, potrivit news.ro.

Conform unui comunicat remis luni de IPJ Vrancea, una dintre petreceri ar fi avut loc  vineri la un  restaurant din municipiul Focşani, ar fi participat circa 30 de persoane. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu iar în urma verificărilor efectuate au fost  dispuse o serie de măsuri, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 pentru organizarea evenimentului, 20 pentru participarea la eveniment, precum şi o sancţiune pentru nefuncţionarea sistemului de supraveghere. Valoarea sancţiunilor contravenţionale este de 13. 000 lei.

Duminică, IPJ Vrancea a fost sesizat cu privire la organizarea unui eveniment privat în desfăşurare, în oraşul  Odobeşti, la care ar  fi participat, de asemenea,  mai multe persoane.

La faţa locului, au fost identificate şi legitimate 41 de  persoane, stabilindu-se faptul că, un cuplu ar fi sărbătorit încheierea cununiei civile, la aceeaşi dată.

Au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 6.000 lei, dintre care 2 organizatorilor evenimentului.

„Facem precizarea că, la nivelul conducerii I.P.J. Vrancea a fost dispusă efectuarea de verificări interne în cazul unor poliţişti, care ar fi participat la cele două evenimente, ce au avut loc, în acest sfârşit de săptămână, în municipiul Focşani şi oraşul Odobeşti.”, a transmis Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Vrancea.

Potrivit unor surse, comanda IPJ Vrancea urmează să stabilească în urma anchetei dacă este vorba despre 12 sau 14 poliţişti care ar fi participat la cele două petreceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *