Mai mult de jumătate dintre angajaţii oficiilor poştale din Vrancea au intrat în grevă generală, luni dimineaţă, şi au refuzat să plece pe teren, printre revendicările acestora numărându-se creşterea salariilor şi condiţiile de muncă.
„Vreau să cer scuze pentru disconfortul creat tuturor clienţilor noştri, şi mai ales pensionarilor, care au intrat în jocul acesta fără nicio vină, mai ales că ei trăiesc doar din pensie. La acest moment, o comisie se află la Bucureşti, la minister, pentru a negocia din nou, în speranţa găsirii unor soluţii. Noi aşteptăm răspunsul.
Poştaşii noştri sunt pregătiţi să plece chiar şi astăzi cu pensiile, dacă vom avea un răspuns pozitiv şi vom ajunge la o înţelegere privind cererile noastre. Dacă nu, vom continua greva, care este perfect legală. Aproape 200 de persoane, circa 55% din totalul angajaţilor oficiilor poştale din Vrancea, sunt la acest moment în grevă generală”, a declarat liderul SLPR Vrancea, Ionuţ Bercaru.
Luni dimineaţă, factorii poştali care duceau corespondenţa şi pensiile au refuzat să plece pe teren, iar la Focşani reprezentanţii greviştilor s-au întâlnit cu o delegaţie din care a făcut parte şi un reprezentant al Companiei Naţionale Poşta Română.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News