Skip to content
Alegeri Vrancea

Vrancea: Primarul unei comune, implicat într-un accident rutier, în timp ce mergea la sediul de partid cu copii ale proceselor verbale în urma votului la prezidenţiale

Primarul liberal al comunei vrâncene Homocea a fost implicat în noaptea de duminică spre luni într-un accident în timp ce se îndrepta, în maşina condusă de consilierul său, către sediul partidului, cu copii ale procesele verbale în urma votului de duminică.

Primarul din Homocea, Vasile Petrea, se îndrepta în jurul orei 23.00 către Focşani. Avea de gând să ajungă la sediul PNL, pentru a preda copiile proceselor verbale de constatare a voturilor din mai multe localităţi din nordul judeţului între care Adjud, Homocea ori Ploscuţeni.

La un moment dat, în faţa maşinii condusă de consilierul primarului a pătruns de pe un drum agricol pe DN 2 E 85 o căruţă. Şoferul maşinii nu a putut evita impactul cu atelajul care se angajeze în traversarea şoselei, fără a acorda prioritate maşinii sale, astfel că s-a produs coliziunea, informează news.ro.

Poliţiştii au stabilit în urma anchetei la faţa locului că maşina în care primarul din Homocea era pasager rula regulamentar pe şoseaua europeană iar responsabil de producerea accidentului a fost căruţaşul.

În urma impactului, a fost rănit grav căruţaşul, în timp ce persoana care îl însoţea a fost rănită uşor.

În jurul orei , ora 23.17, poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au fost sesizaţi prin 112 de către participanţi la trafic cu privire la un eveniment rutier produs pe DN 2 E 85. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un bărbat, din comuna Pufeşti, a condus un atelaj hipo pe un drum agricol şi s-a angajat în traversarea DN2 E 85, în afara localităţii Domneşti, fără a acorda prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat din municipiul Adjud. A rezultat astfel rănirea gravă a conducătorului atelajului şi rănirea uşoară a pasagerului din atelaj”, a transmis IPJ Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *