Skip to content
Societate

Vrancea: Un militar a murit electrocutat în poligonul de tragere Bogza

romaniajournal.ro

Un militar din Batalionul 469 Sprijin Logistic ”Putna‟ a murit miercuri după ce s-a electrocutat în poligonul de tragere Bogza, în timp ce efectua operaţiuni de izolare a unor cabluri de alimentare a instalaţiilor din poligon. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, avea doi copii.

În dimineaţa zilei de 8 septembrie 2021, caporalul cls. a III-a GURBET Manole Costache, din cadrul Batalionului 469 Sprijin Logistic «Putna», a fost electrocutat în poligonul de tragere Bogza, în timp ce efectua operaţiuni de izolare a unor cabluri de alimentare a instalaţiilor sectorului de tragere ale facilităţii. Un alt militar, care se afla în serviciu, l-a scos pe caporalul GURBET de sub tensiune şi l-a evacuat într-o zonă de siguranţă, apoi a apelat serviciul de urgenţă 112 şi a raportat ierarhc despre producerea incidentului”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de oficialii Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor‟.

La locul incidentului au fost trimise două echipaje de ambulanţă, echipajele medicale aplicând manevre de resuscitare, însă fără rezultat, în cele din urmă fiind constatat decesul militarului.

Caporalul cls. a III-a GURBET Manole Costache avea 45 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. La nivelul unităţii a fost constituită o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind înştiinţat şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi. Personalul Batalionului 469 Sprijin Logistic «Putna» îşi exprimă profundul regret pentru camaradul trecut la cele veşnice şi transmite familiei sincere condoleanţe, asigurând-o de sprijin necondiţionat şi întreaga compasiune!”, se arată în documentul citat de News.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *