Skip to content
Puterea Știrilor Video

Vrea PSD să depună moțiune de cenzură? ”N-ar fi rău”, spune Oreste Teodorescu. ”O să-și piardă locul în Parlament”

Facebook/Oreste Teodorescu

Invitat la ”Puterea Știrilor”, jurnalistul Oreste Teodorescu a declarat că ”n-ar fi rău ca PSD să depună moțiune de cenzură”, pentru că ar exista, astfel, mai multe șanse pentru declanșarea alegerilor anticipate.

”N-ar fi rău ca PSD să depună moțiune de cenzură, poate vom ajunge la acel deziderat al președintelui Klaus Iohannis, care are în spate două treimi dintre alegătorii României și care vor alegeri anticipate. Din această perspectivă, nu cred că, în afară de PNL și USR, există vreo formațiune politică care să-și dorească să plece mai devreme de la butoiul cu miere și de la butoanele puterii. Mai ales că alegerile anticipate, ținând cont de trendul început pe 26 mai și culminând cu al doilea tur al alegerilor prezidențiale, când președintele Klaus Iohannis a obținut 67% din sufragii, o să-i facă să-și piardă locul în Parlament”, a spus jurnalistul la ”Puterea Știrilor”.

Oreste Teodorescu este de părere că, mai mult decât de anticipate, PSD se teme de alegeri locale în două tururi de scrutin.

”Eu cred că PSD, sub spectrul acestei spaime de alegeri anticipate, nu va depune moțiune de cenzură. Și cred că mai mult decât alegerile anticipate, pe pesediști i-ar încurca alegerile din două tururi la locale. Eu aștept de la Guvernul Orban o asumare guvernamentală pe revenirea la două tururi de scrutin, pentru că așa funcționează democrația. Doar democrația originală a domnului Iliescu poate accepta faptul că poți fi reprezentativ pentru o comunitate cu 7, 10 sau 13%, cum este cazul primăriței Gabriela Firea la București. Deci, ceea ce-i sperie e cel mai mult este ca nu cumva să ne întoarcem la normalitate”, a precizat ziaristul.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat deja că social-democrații pregătesc o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban, el fiind susținut și de baronii din teritoriu.

1 comentariu la “Vrea PSD să depună moțiune de cenzură? ”N-ar fi rău”, spune Oreste Teodorescu. ”O să-și piardă locul în Parlament”

  1. Domnul Oreste este străin de aritmetica:daca la vot au fost 50 la sută din românii cu drept de vot ,67 la sută din cei 50 la sută l-au votat pe președintele Iohannis .deci nu are cum sa aibă în spate doua treimi din electorat.daca doamna dancila a lipsit la lecțiile de limba română acest domn jurnalist a lipsit la orele de matematica.tot felul de inamici ai școlii generale țin să ne binedispună cu analfabetismul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *