Vremea rămâne neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor fi ridicate până marți, când în mai multe regiuni ale țării vor apărea ploi ușoare, dar vor fi în continuare peste medie până la finalul lunii octombrie, urmând să se răcească abia după începutul lunii noiembrie.
„Ne vom bucura de aceste zile în mare parte din țară, dar în mod deosebit în vest și sud, acolo unde și astăzi temperaturile vor urca până la 23 -24 grade, cam cu 8 grade mai mult decât ar trebui să avem. Vremea va fi frumoasă azi și azi, cu ceață dimineața”, a spus la Digi24 meteorologul Alina Șerban.
Cerul va fi senin, iar în următoarele două zile nu va ploua.
„Începutul săptămânii va fi la fel cu ziua de azi, din punct de vedere termic. Marți vor apărea ceva schimbări, un sistem frontal va traversa România și aduce scăderi ale valorilor termice și ploi, dar slabe cantitativ. Până atunci vorbim de vreme frumoasă și caldă și în zonele montane, chiar. Foarte cald pentru perioada aceasta, pe Valea Prahovei, de exemplu, vom avea 19-20 de grade. În Capitală la fel, vreme frumoasă, mâine ne așteptăm la 24, poate chiar 25 de grade”, a spus meteorologul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News