Meteorologii au prognozat o vreme închisă şi rece, cu ploaie lapoviţă şi ninsori, inclusiv în Capitală, până spre sfârşitul acestei săptămâni. Începând de săptămâna viitoare, este posibil să se mai încălzească, iar temperaturile să ajungă la cele normale pentru această perioadă a anului.
Potrivit meteorologului Mihai Timu, de la ANM, prima ninsoare înregistrată în unele zone ale Capitalei, amestecată cu ploaie, fusese deja anunţată,iar precipitaţiile se vor menţine pe tot parcursul zilei de marţi, ca de altfel şi în zilele următoare, însă este foarte puţin probabil să se depună strat de zăpadă, dat fiind că temperaturile în timpul zilei vor fi în jurul valorii de 4-5 grade, iar la noapte nu vor scădea sub 1 -2 grade. Meteorologul a precizat că de săptămâna viitoare, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării va urma o încălzire a vremii, după această perioadă mai rece.
În ţară, pe parcursul zilei de marţi rămâne valabil codul galben de ninsori pentru zona Carpaţilor Meridionali, mai ales la peste 1.200 de metri altitudine, astfel că este de aşteptat ca stratul de zăpadă depus deja să crească, iar circulaţia să se desfăşoare în condiţii de iarnă, deci şoferii trebuie să fie echipaţi corespunzător. Potrivit sursei citate, după această zi, în zona respectivă ninsorile încep să se restrângă chiar de la noapte şi se vor îndrepta spre zona de nord a Carpaţilor Orientali, dar vor fi în general uşoare.
„Este un scurt episod de iarnă, rămânem cu această vreme rece până spre finalul săptămânii, după care de duminica, dar mai ales de săptămâna viitoare, o să urmeze o încălzire a vremii. Deocamdată, mai putem avea precipitaţii, intervale scurte de precipitaţii la jumătatea săptămânii, din nou sub toate formele, la nivel local, după care spre weekend vremea pare să se mai stabilizeze, adică eventual vom avea doar ceaţă în orele dimineţii”, a declarat meteorologul Mihai Timu la Digi24.
Potrivit prognozei meteorologice emise de ANM pentru şapte zile, până miercuri dimineaţă, vremea va fi predominant închisă şi rece în cea mai mare parte a ţării. Temporar vor fi precipitaţii, ziua în sud (unde se vor acumula şi cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp), apoi şi în centru şi est şi pe spaţii mai mici în rest, iar noaptea în restrângere treptată spre nordul şi estul teritoriului. În Dobrogea va ploua, în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile în zona joasă, iar la deal vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare). Tot precipitaţii mixte se vor semnala şi în Transilvania şi Moldova, în timp ce în celelalte regiuni vor fi ploi, burniţă şi trecător lapoviţă. La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali se va depune strat de zăpadă (în general de 5…10 centimetri). Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-est, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 10 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade, cu valori mai ridicate pe litoral, până spre 8…9 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Şi la Bucureşti vremea va fi închisă şi rece, cu ploaie şi lapoviţă şi temperatură maximă de 3…5 grade şi o minimă de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News