METEO Val de frig peste România: unde se anunță lapoviță și ninsoare

Meteo
Meteo. Sursa foto: NEWS.RO

Vremea se va răci şi în jumătatea sudică, astfel încât la nivelul întregii ţări, valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, pe arii relativ extinse în nordul şi centrul teritoriului şi doar izolat în rest.

Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, trecător vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale de 60…80 kilometri/oră şi pe alocuri, ziua, în regiunile estice.

Temperaturile maxime vor fi de la 8 grade în Maramureş, până spre 20…21 de grade în Banat, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor situa în general între 2 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat în depresiunile intramontane se va forma ceaţă.

În București vremea se va răci faţă de ziua precedentă, astfel încât valorile termice diurne se vor situa uşor sub normele climatologice specifice acestei date.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi la începutul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 5…8 grade.
Citeste mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: