UPDATE VIDEO Vremea rea a făcut ravagii. Se circulă în condiţii de iarnă

zăpadă ninsoare iarnă
Sursa foto: Unsplash

UPDATE, ORA 12.43

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au reamintit şoferilor că, având în vedere faptul că în zonele înalte au început ninsorile, este obligatoriu ca vehiculele care le tranzitează trebuie să fie echipate de iarnă. În special autovehiculele grele sa fie echipate cu lanţuri, deoarece există risc de accidente, dar şi de blocare a drumurilor, ceea ce îngreunează acţiunea utilajelor de deszăpezire.

Reprezentanţii CNAIR fac apel la conducătorii auto ca înainte să plece la drum să verifice prognoza meteo şi atenţionările CNAIR şi ale poliţiei rutiere, potrivit comunicatului de presă.

UPDATE, ORA 12.26

Vântul puternic a doborât doi copaci în București, sâmbătă și duminică. Capitala se află sub cod galben de vânt, iar până la ora 18.00 sunt anunțate rafale de până la 60 km/h.

Un copac a fost doborât de vânt, în această dimineață, în cartierul Cotroceni din Capitală. Pomul s-a prăbușit pe trotuar și peste un gard, blocând intrarea într-un bloc.

Pompierii au intervenit imediat pentru a-l tăia și a debloca accesul locatarilor.

Din fericire nu au fost victime.

Azi-noapte, în sectorul 2, un alt pom a fost pus la pământ de rafalele puternice de vânt.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Vremea rea a făcut prăpăd în țară. A nins puternic la munte, iar salvamontiștii trag semnale de alarmă: turiștii să nu se avânte pe traseele care le-ar putea pune probleme. Unii dintre ei au rămas blocați la Padiș, în județul Bihor, din cauza zăpezii. În restul țării, vântul puternic a făcut probleme după ce mai mulți copaci au căzut pe mașini.

Salvamontiștii îi avertizează pe turiști să nu se avânte pe trasee

Iarna timpurie i-a luat prin surprindere pe turiștii aflați la munte, așa că salvamontiștii îi fac atenți mai ales pe cei care vor să facă trasee montane.

„În acest weekend tot platoul e acoperit de zăpadă. Ceața face ca vizibilitatea să fie redusă la 15-20 metri. Marcajele turistice abia se zăresc, temperatura e de 0 grade. Turiștii să fie foarte atenți, să nu se aventureze inutil pe traseele care le pun probleme. Trebuie să fie bine antrenați și echipați pentru această perioadă”, spun un salvamontist.

Ion Sănduloiu, Salvamont Argeș: „Tentația e mare, mai ales că e o zi senină, dar avem un vânt de 50-70 de km pe oră, ceea ce descurajează pe oricine. Sunt zone unde potecile au dispărut cu totul din cauza zăpezii. Cei care sunt la munte, dacă nu au echipament complet de iarnă, trebuie să rămână în zona cabanelor sau pensiunilor. Cei care sunt pregătiți trebuie să mai aștepte până mâine, pentru că vântul este foarte puternic.”

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: