PSnews

Recent

Vreți să vă deschideți o afacere pe piața americană? CCIR și Fundația Laufer au lansat un proiect

PSnews.ro

La începutul acestei săptămâni, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, a avut loc evenimentul de lansare al unui proiect realizat de CCIR, în parteneriat cu fundația Laufer.

Mai exact, Smart Start USA este un program destinat facilitării accesului IMM-urilor din România și Europa de Est pe piața americană. Prin finanțarea și deschiderea drumului a 10.000 de antreprenori spre piața de peste ocean, programul are ca scop consolidarea relațiilor între țara noastră și America.

”În ceea ce privește parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii, avem o fișă de țară care menționează prioritatea zero în acest moment: utilizarea într-un mod cât mai pragmatic a prevederilor parteneriatului dintre cele două țări prin promovarea proiectelor economice de interes pentru România și prin sporirea investițiilor directe americane în economia românească. Asta facem! Suntem primii care facem asta cu un proiect care va fi la nivel național. Această inițiativă a mediului privat va demonstra partenerilor noștri americani că putem face mai mult. Vom încerca prin intermediul acestui program să jucăm nu numai un rol în zona parteneriatului strategic pe dimensiunea economică, ci și să facem lobby pentru România în SUA, cât de mult este posibil”, a subliniat fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Ilan Laufer.

Totodată, președintelele CCIR, Mihai Daraban, a apreciat evoluția semnificativă a României privind schimburile comerciale cu Statele Unite ale Americii.

”În ceea ce privește parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii, avem o fișă de țară care menționează prioritatea zero în acest moment: utilizarea într-un mod cât mai pragmatic a prevederilor parteneriatului dintre cele două țări prin promovarea proiectelor economice de interes pentru România și prin sporirea investițiilor directe americane în economia românească. Asta facem! Suntem primii care facem asta cu un proiect care va fi la nivel național. Această inițiativă a mediului privat va demonstra partenerilor noștri americani că putem face mai mult. Vom încerca prin intermediul acestui program să jucăm nu numai un rol în zona parteneriatului strategic pe dimensiunea economică, ci și să facem lobby pentru România în SUA, cât de mult este posibil”, a afirmat șeful Camerei de Comerț și Industrie a României.

La eveniment au mai fost prezenți și directorul pe proiecte europene a Băncii Transilvania, Laonard Cornoiu, precum și directorul general al Piraeus Bank, Mădălina Teodorescu, dar și Mugur Istode de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și Stere Farmache, președintele Fondului Român de Contragarantare.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi