PSnews

Recent

Vuiet în Piața Victoriei: se anunță noi proteste împotriva deciziei CCR

Se anunță o duminică gălăgioasă în Piața Victoriei, întrucât societățile civile plănuiesc să iasă iar din casă pentru a protesta împotriva deciziei Curții Constituționale.

După ce și miercuri s-a organizat o manifestație în fața Palatului  Victoria, imediat după pronunțarea hotărârii judecătorilor de la CCR cu privire la soarta șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, duminică oamenii sunt așteptați iar în stradă, începând cu ora 20:00, conform B1.ro.

„Decizia CCR a generat un precedent legal foarte grav, reconfigurand sistemul de putere din Romania. Astfel, Curtea Constitutionala devine legislatorul suprem, trecand peste vointa poporului. Separatia puterilor in stat e anulata, rolul presedintelui in stat devenind decorativ. Si toate aceste schimbari sunt pentru a scapa o gasca de penali de puscarie. Statul roman e facut praf pentru a salva un numar de cetateni infractori, care detin cele mai importante demnitati in stat. Va invitam sa protestam impotriva acestor abuzuri facute cu legea in mana, de catre o minoritate care a ajuns la putere prin minciuna si intimidare”, se arată în anunţul de convocare a protestului de pe pagina de Facebook a comunităţii „Corupţia Ucide”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi