Skip to content
Externe

Washington, în stare de asediu: Primarul a dat legea care interzice oamenilor să iasă pe străzi

Muriel Bowser, primarul din Washington, a instaurat starea de asediu pentru 24 de ore începând cu ora locală 18.00 (01.00, ora României).

Bowser le-a cerut oamenilor să stea în casă. Ea a catalogat drept „rușinos” comportamentul unor susțintători ai lui Donald Trump, încă președinte în exercițiu al SUA, care au intrat în clădirea Capitoliului.

În perioada de stare de asediu, nicio persoană nu mai are voie să iasă pe stradă, nici pe jos, nici cu mașina, în tot districtul Columbia. Măsura nu se aplică muncitorilor esențiali și nici reprezentanților media.

Muriel Bowser a punctat că autoritățile nu vor tolera comportamentul susținătorilor lui Donald Trump: „Vom avea lege şi ordine, iar acest comportament nu va fi tolerat”.

Miercuri, sute de susținători ai lui Donald Trump s-au adunat la clădirea Congresului american pentru a boicota validarea victoriei democratului Joe Biden, iar unii chiar au au reuşit să pătrundă în Capitoliu. Mulțimea a fost până la urmă dispersată, iar procedura din Congres – reluată, scrie b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *