Weekend marcat de negocieri decisive între PNL și PSD: candidaturi, alianțe și strategii la vârful scenei politice

Weekend-ul acesta se conturează ca un moment crucial pentru politica românească. Au loc negocieri complexe între partidele aflate la guvernare, PSD și PNL. De rezultatul acestor discuții va depinde viitorul României în următorii 4 ani. Iată care sunt cele mai așteptate momente din acest weekend.

Tandem PSD – PNL la prezidențiale

PNL și PSD negociază în primul rând o posibila candidatură a liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale. Acesta ar putea fi susținut de o alianță PNL – PSD. De altfel, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vehiculat chiar zilele trecute acest posibil tandem PSD – PNL la prezidențiale. Conform acestei variante, unul dintre partide ar urma să aibă funcția de președinte, iar celălalt să aibă funcția de prim-ministru. O alianță PSD – PNL la prezidențiale ar putea tranșa alegerile încă din primul tur, îndepărtând astfel pericolul confruntării cu un populist din zona extremei drepte în turul al doilea.

În schimbul susținerii lui Nicolae Ciucă pentru funcția de președinte, liberalii ar urma să susțină un premier social democrat după alegerile parlamentare, agreat și de partenerii externi (NATO/UE).

Acord PNL – PSD pentru Primăria București

O altă componentă a negocierilor se referă la un posibil acord PNL – PSD pentru o candidatură comună la Primăria București. Această mișcare ar putea să aducă stabilitate și coeziune într-unul dintre cele mai importante centre politice și economice din țară. Totodată, un tandem PNL – PSD la alegerile locale din București ar fi foarte greu de învins de alte partide politice.

PNL a anunțat deja că i-a retras sprijinul politic actualului edil, Nicușor Dan. Sebastian Burduja se conturează ca potențial candidat la Primăria Capitalei și posibil candidat comun al alianței PSD – PNL, ținând cont că candidatura Gabrielei Firea nu este încă certă. Negocierile se duc și la sectoare. PNL ar putea da primarii pentru sectoarele 1 și 6, în timp ce PSD ar putea da primarii pentru restul sectoarelor din Capitală.

Președintele Senatului și Comisarul European

Negocierile includ și discuții cu privire la ocuparea funcției de președinte al Senatului, care ar urma să revină PSD. Această poziție este deosebit de importantă în contextul schimbărilor politice și legislative, ținând cont că președintele Senatului este practic al doilea om în stat.

O altă dimensiune a negocierilor se referă la posibilitatea ca un Comisar European să provină de la PSD. Această mișcare poate fi interpretată ca o strategie de consolidare a poziției României în cadrul Uniunii Europene. Această mișcare ar aduce totodată o schimbare de ștafetă la nivel european, acolo unde în prezent, funcția de Comisar pentru Transporturi este ocupată de un membru PNL, Adina Vălean.

Negocieri după alegeri pentru șefii SRI și SIE

La fel de important de menționat de menționat e că după alegeri PSD și PNL vor negocia și funcțiile celor mai importante servicii de intelligence din țară – SRI și SIE. Detaliile din culisele negocierilor arată că cele două partide și-ar putea împărți aceste funcții pe următorul model: PSD ar urma să dea directorul SRI, în timp ce PNL ar putea să dea directorul SIE. Amintim că în ultimii ani, funcția de director al SRI a fost ocupată de Eduard Hellvig, provenit din rândurile Partidului Național Liberal. Așadar, am putea asista la o schimbare de ștafetă între PNL și PSD și aici.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: