Wizz Air suspendă zborurile spre şi dinspre Tel Aviv din cauza situaţiei în regiune, până la 14 ianuarie

Sursa foto: Wizz Air

Wizz Air va suspenda, până la 14 ianuarie 2025, zborurile spre şi dinspre Tel Aviv, ca urmare a situaţiei actuale din regiune, a anunţat marţi compania.

„Ca urmare a situaţiei actuale din regiune, Wizz Air va suspenda temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv. Wizz Air regretă inconvenienţele cauzate clienţilor în urma acestor circumstanţe extraordinare, aflate în afara controlului companiei aeriene, şi oferă pasagerilor afectaţi posibilitatea rambursării complete în credite WIZZ sau în forma originală de plată, precum şi opţiuni gratuite de reprogramare a zborului”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul în care clienţii au făcut rezervarea prin intermediul unei agenţii de turism online sau al unei alte părţi terţe trebuie să ia legătura cu acestea pentru a primi rambursarea sau pentru a rezerva un alt zbor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: