{"id":213160,"date":"2024-12-06T21:59:10","date_gmt":"2024-12-06T19:59:10","guid":{"rendered":"https:\/\/psnews.ro\/?p=213160"},"modified":"2024-12-06T22:06:28","modified_gmt":"2024-12-06T20:06:28","slug":"motivarea-deciziei-ccr-pentru-anularea-alegerilor-prezidentiale-procesul-electoral-a-fost-viciat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/psnews.ro\/motivarea-deciziei-ccr-pentru-anularea-alegerilor-prezidentiale-procesul-electoral-a-fost-viciat\/","title":{"rendered":"Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor preziden\u021biale: Procesul electoral a fost viciat"},"content":{"rendered":"
\u201eCaracterul liber exprimat al votului a fost \u00eenc\u0103lcat prin faptul c\u0103 aleg\u0103torii au fost dezinforma\u021bi prin intermediul unei campanii electorale \u00een cadrul c\u0103reia unul dintre candida\u021bi a beneficiat de o promovare agresiv\u0103n motivarea\u201d, se arat\u0103 \u00een motivarea deciziei f\u0103r\u0103 precedent a Cur\u021bii Constitu\u021bionale de anulare a alegerilor preziden\u021biale<\/strong>.<\/p>\n \u201e\u00cen prezenta cauz\u0103, caracterul liber exprimat al votului a fost \u00eenc\u0103lcat prin faptul c\u0103 aleg\u0103torii au fost dezinforma\u021bi prin intermediul unei campanii electorale \u00een cadrul c\u0103reia unul dintre candida\u021bi a beneficiat de o promovare agresiv\u0103, derulat\u0103 cu eludarea legisla\u021biei na\u021bionale \u00een domeniul electoral \u0219i prin exploatarea abuziv\u0103 a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu at\u00e2t mai evident\u0103 cu c\u00e2t materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat \u00eensemnele specifice publicit\u0103\u021bii electorale conform Legii nr.370\/2004. \u00cen plus, candidatul a beneficiat \u0219i de un tratament preferen\u021bial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifest\u0103rii de voin\u021b\u0103 a aleg\u0103torilor\u201d, se arat\u0103 \u00een motivarea CCR.<\/p>\n \u201eDenaturarea manifest\u0103rii de voin\u021b\u0103 a aleg\u0103torilor\u201d<\/strong><\/p>\n \u201dManipularea votului a fost cu at\u00e2t mai evident\u0103 cu c\u00e2t materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat \u00eensemnele specifice publicit\u0103\u021bii electorale conform Legii nr.370\/2004. \u00cen plus, candidatul a beneficiat \u0219i de un tratament preferen\u021bial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifest\u0103rii de voin\u021b\u0103 a aleg\u0103torilor\u201d, se arat\u0103 \u00een motivarea CCR.<\/p>\n De asemenea, potrivit Cur\u021bii, \u201eegalitatea \u015fanselor trebuie garantat\u0103 tuturor candida\u0163ilor \u015fi partidelor \u015fi trebuie s\u0103 stimuleze statul s\u0103 adopte o atitudine obiectiv\u0103 \u0219i impar\u0163ial\u0103 fa\u0163\u0103 de ei \u015fi s\u0103 aplice aceea\u015fi legisla\u0163ie \u00een mod echitabil tuturor\u201d.<\/p>\n \u201dCheltuielile pentru publicitate electoral\u0103 pot fi limitate pentru a garanta egalitatea \u015fanselor [a se vedea \u0219i pct.18 \u0219i 21 al Raportului explicativ la Codul de bune practici \u00een materie electoral\u0103. Linii directoare \u015fi raport explicativ, adoptat de Comisia European\u0103 pentru Democra\u0163ie prin Drept (Comisia de la Vene\u0163ia), \u00een cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Vene\u0163ia, 18-19 octombrie 2002)]\u201d<\/p>\n \u201dTotodat\u0103, egalitatea de \u0219anse trebuie evaluat\u0103 \u0219i prin prisma comportamentului electoral al competitorilor, \u00een privin\u021ba utiliz\u0103rii re\u021belelor sociale, a noilor tehnologii, a sistemelor de inteligen\u021b\u0103 artificial\u0103 \u0219i a finan\u021b\u0103rii campaniei electorale\u201d.<\/p>\n \u201e\u00cen prezenta cauz\u0103, Curtea ia act de faptul c\u0103 un candidat a \u00eenc\u0103lcat legisla\u021bia electoral\u0103 referitoare la finan\u021barea campaniei pentru alegerile preziden\u021biale\u201d<\/p>\n \u201dAstfel, declara\u021biile depuse la Autoritatea Electoral\u0103 Permanent\u0103 ale unuia dintre candida\u021bi referitoare la bugetul s\u0103u de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt \u00een contradic\u021bie cu datele prezentate \u00een \u201eNotele de informare\u201d ale Ministerului Afacerilor Interne \u2013 Direc\u021bia General\u0103 de Protec\u021bie Intern\u0103 \u0219i a Serviciului Rom\u00e2n de Informa\u021bii\u201d<\/p>\n \u201dOr, este de notorietate c\u0103 o campanie electoral\u0103 presupune costuri \u0219i cheltuieli importante, iar situa\u021bia analizat\u0103 relev\u0103 o incongruen\u021b\u0103 evident\u0103 \u00eentre amploarea campaniei desf\u0103\u0219urate \u0219i inexisten\u021ba asumat\u0103 de candidat \u00een privin\u021ba cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, \u00eenc\u0103lcat principiul transparen\u021bei finan\u021b\u0103rii campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desf\u0103\u0219ur\u0103rii alegerilor\u201d, se mai arat\u0103 \u00een motivare.<\/p><\/blockquote>\n