{"id":242206,"date":"2025-03-16T16:14:07","date_gmt":"2025-03-16T14:14:07","guid":{"rendered":"https:\/\/psnews.ro\/?p=242206"},"modified":"2025-03-16T16:14:07","modified_gmt":"2025-03-16T14:14:07","slug":"caciu-legat-de-perspectivele-de-rating-tot-ce-vedem-este-dat-de-incertitudinea-politica-si-declaratii-iresponsabile","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/psnews.ro\/caciu-legat-de-perspectivele-de-rating-tot-ce-vedem-este-dat-de-incertitudinea-politica-si-declaratii-iresponsabile\/","title":{"rendered":"C\u00e2ciu: Legat de perspectivele de rating, tot ce vedem este dat de incertitudinea politic\u0103 \u015fi declara\u0163ii iresponsabile"},"content":{"rendered":"
Fostul ministru al Finan\u0163elor Adrian C\u00e2ciu afirm\u0103, dup\u0103 ce Moody’s a schimbat perspectiva Rom\u00e2niei la negativ\u0103 de la stabil\u0103, c\u0103 tot ce vedem este dat, pe de o parte, de incertitudinea politic\u0103, iar pe de alt\u0103 parte este rezultatul declara\u0163iilor \u201dde-a dreptul iresponsabile ale unor politicieni de prim rang\u201d. \u201dProblemele structurale, deficitele gemene ridicate, datoria sunt acelea\u015fi ca \u015fi \u00een noiembrie 2024, c\u00e2nd toate agen\u0163iile de rating au dat perspectiva stabil\u0103, men\u0163in\u00e2nd ratingurile. Ce a ap\u0103rut \u00eentre timp? Hazardul politic dorit de unii!\u201d, sus\u0163ine el.<\/strong><\/p>\n \u201dRatingul Moody’s Baa3 \u00eel avem din 2006. Nu de alta, dar am auzit pe unii cum l-au crescut! Nu, perspectiva a fost cea care a evoluat (\u00een sus sau \u00een jos, pozitiv\u0103, stabil\u0103 sau negativ\u0103). S\u0103 mai zic c\u0103 a devenit negativ\u0103 in 2012 \u015fi redevenit stabil\u0103 de abia \u00een 2014? Nu mai spun! S\u0103 mai spun c\u0103 mai este un l\u0103ud\u0103ros pe vremea c\u0103ruia, la fel, perspectiva a c\u0103zut la negativ, \u00een 2020-2021 dar el e cel mai galactic dintre noi? Nu am nimic cu nimeni, dar s\u0103 nu v\u0103 aud c\u0103 ati cucerit \u015fi Troia c\u0103 ne lu\u0103m de g\u00e2t…\u201d, a scris Adrian C\u00e2ciu, duminic\u0103, \u00eentr-o postare pe Facebook.<\/p><\/blockquote>\n \u201dLegat de perspectivele de rating, tot ce vedem este dat, pe de o parte de incertitudinea politic\u0103, iar pe de alt\u0103 parte este rezultatul declara\u0163iilor de-a dreptul iresponsabile ale unor politicieni de prim rang care fac afirma\u0163ii de genul: \u00abintr\u0103m \u00een incapacitate de plat\u0103\u00bb…\u00absuntem \u00een faliment\u00bb…\u00absuntem cu spatele la zid\u00bb etc. Problemele structurale, deficitele gemene ridicate, datoria sunt acelea\u015fi ca \u015fi \u00een noiembrie 2024, c\u00e2nd toate agen\u0163iile de rating au dat perspectiva stabil\u0103, men\u0163in\u00e2nd ratingurile. Ce a ap\u0103rut \u00eentre timp? Hazardul politic dorit de unii! De ce \u00eel doresc? Pentru ca vor s\u0103 ia puterea. Prin orice mijloc, chiar dac\u0103 ar distruge economic Rom\u00e2nia\u201d, a subliniat C\u00e2ciu.<\/p><\/blockquote>\n El a ad\u0103ugat c\u0103 dob\u00e2nzile la bondurile de stat nu vor cre\u015fte \u015fi c\u0103 acestea sunt \u00een sc\u0103dere fa\u0163\u0103 de „peak”-ul din decembrie-ianuarie.<\/p>\n Agen\u0163ia de rating Moody’s a schimbat perspectiva Rom\u00e2niei la negativ\u0103 de la stabil\u0103. \u201dMediul politic dup\u0103 alegerile parlamentare \u015fi alegerile preziden\u0163iale anulate de la sf\u00e2r\u015fitul anului 2024 ar putea, de asemenea, s\u0103 fac\u0103 mai dificil pentru guvern s\u0103 avanseze cu o reform\u0103 fiscal\u0103 ambi\u0163ioas\u0103 \u015fi cu programul s\u0103u de reducere a deficitului \u00een general\u201d, remarca agen\u0163ia.<\/p><\/blockquote>\n