Cele două mari puteri ale Europei sunt în prezent implicate în propriile drame politice interne într-un moment în care UE se confruntă cu provocări geopolitice enorme, scrie World Politics Review.
În Franța, decizia președintelui Emmanuel Macron de a convoca alegeri anticipate în urma rezultatului dezastruos obținut de partidul său cu ocazia votului pentru Parlamentul European din iunie aproape că a dus la formarea unei majorități conduse de extrema-dreaptă, posibil chiar a unui guvern condus de partidul de extremă-dreapta Adunarea Națională (RN). Deși votanții au ales în cele din urmă forțele de stânga și centriste în detrimentul extremei drepte, blocând RN, Macron a suferit totuși o lovitură majoră, alianța sa de centru pierzându-și poziția de lider în coaliția de guvernare. Acum, în condițiile în care niciun partid nu a obținut majoritatea legislativă absolută, iar președintele și cel mai mare partid după numărul de locuri provin din blocuri diferite, Franța trece printr-o perioadă marcată de multe necunoscute.
Lunea trecută, Macron nu l-a desemnat pe candidatul ales pentru funcția de prim-ministru din partea alianței de stânga Noul Front Popular (NFP), care a obținut cele mai multe locuri în Parlament. În timp ce continuă să se întâlnească cu șefii de partide, este posibil ca Macron să facă manevre pentru a numi pe cineva din propriile rânduri, mai degrabă decât din NFP, ceea ce ar înfuria fără îndoială stânga.
Indiferent de rezultatul acestui proces, Franța are în față luni dificile. Parlamentul va trebui să aprobe un buget care să respecte cererile Comisiei Europene ca țara să-și reducă bugetul cu 10 miliarde de euro. Va fi o provocare semnificativă pentru noul prim-ministru, oricare ar fi acesta, să obțină aprobarea Parlamentului.
Situația pare la fel de sumbră și în Germania, unde coaliția de guvernare devine din ce în ce mai puțin populară, pe măsură ce Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, câștigă în sondaje. AfD s-a clasat pe locul al doilea la alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie și se așteaptă să obțină cote record de voturi la următoarele trei alegeri locale din estul Germaniei.
Ascensiunea AfD pune o presiune suplimentară asupra cancelarului Olaf Scholz într-un moment în care acesta se confruntă deja cu tensiuni semnificative în cadrul propriei coaliții, pe fondul negocierilor bugetare. În timp ce unele părți ale social-democraților și ale Verzilor lui Scholz fac presiuni pentru mai multe investiții publice, Partidul Liber Democrat, favorabili pieței, și cancelarul însuși se opun vehement oricăror cheltuieli care ar implica abandonarea principiului „frânei datoriei” din Germania, care limitează deficitul public al țării. Actuala propunere de buget a ministrului de Finanțe urmează cea din urmă abordare și, ca atare, nu include niciun sprijin militar suplimentar pentru Ucraina.
Vești proaste pentru Europa
Ca urmare, liderii Franței și Germaniei se află într-o situație similară: ambele țări vor trebui să promoveze un buget în Parlament, în ciuda impasului politic. Procesul unic, dar la fel de dificil, de a face acest lucru în ambele țări va avea consecințe politice interne, dar poate mai important, dilemele vor avea, de asemenea, efecte în lanț pentru restul Europei.
Atât în Franța, cât și în Germania, negocierile bugetare vor solicita guvernelor naționale să stabilească priorități și să facă compromisuri. În condițiile în care guvernele din ambele țări se confruntă cu presiuni politice sporite, în special din partea extremei-drepte, este probabil ca acestea să încerce să liniștească publicul larg cu mai multe cheltuieli interne. După cum demonstrează negocierile inițiale privind bugetul Germaniei, această decizie ar afecta în mod direct Ucraina, care depinde de ajutorul acordat de aliații săi occidentali. Tăierea acestui ajutor nu numai că ar avea un efect palpabil asupra fronturilor din Ucraina, dar ar trimite, de asemenea, un semnal Rusiei că linia des repetată de aliații Kievului, „atât timp cât va fi necesar”, este doar o vorbă.
Având în vedere cât de influente sunt Franța și Germania în afacerile europene, o decizie de a reduce ajutorul acordat Kievului ar putea conduce, de asemenea, la o avalanșă de scepticism în cadrul altor țări europene, în special într-un moment în care cetățenii din multe țări încep să manifeste un sentiment de extenuare de război.
Nevoia Franței și a Germaniei de a-și restrânge bugetele ar putea conduce, de asemenea, la provocări pe termen mai lung pentru apărarea europeană. Deși pare puțin probabil ca ambele țări să reducă cheltuielile de apărare sub 2% din PIB – obiectivul stabilit pentru membrii NATO – este posibil să nu fie fezabil din punct de vedere politic să aloce mai multe resurse pentru consolidarea apărării europene, de exemplu prin proiecte de apărare comune, așa cum au discutat anterior și cum au solicitat o serie de alți lideri europeni.
În plus, se preconizează că în următoarele luni clasa politică din ambele țări va deveni mai orientată spre interior. Atât Scholz, cât și Macron vor trebui să depună eforturi semnificative pentru a-și menține coalițiile și majoritățile guvernamentale unite, în timp ce Germania va organiza alegeri federale – precum și o serie de alegeri la nivel de stat – anul viitor. În consecință, este probabil ca ambii lideri să își concentreze cea mai mare parte a atenției asupra politicii interne, mai degrabă decât asupra unei agende europene ambițioase.
Această schimbare vine într-un moment nepotrivit pentru UE, care se confruntă cu o serie de provocări majore, inclusiv războiul Rusiei în Ucraina, tranziția ecologică și potențiala extindere a blocului comunitar – care ar necesita, cel mai probabil, și o reformă instituțională. Pentru oricare dintre aceste provocări, conducerea franco-germană ar fi în mod normal primordială.
Desigur, în ultimii ani, Comisia Europeană a început să joace un rol de conducere mai important în avansarea agendei europene. Cu toate acestea, multe decizii critice, precum cele legate de politica externă sau de reforma tratatelor, continuă să depindă de conducerea statelor membre. Din punct de vedere istoric, un consens franco-german cu privire la una dintre aceste chestiuni a deschis calea pentru atragerea altor state membre la bord. Deși cele două țări au adesea viziuni divergente asupra multor probleme, odată ce punctele lor de vedere sunt reconciliate, compromisul devine mai acceptabil pentru ceilalți. Având în vedere că ambii lideri vor trebui să își dedice o parte semnificativă din timpul lor pentru a ajunge la compromisuri pe plan intern în anul următor, pare foarte puțin probabil ca vreunul dintre ei să aibă energia politică necesară pentru a lucra la aceste acorduri adesea dificile între țări.
Chiar dincolo de preocupările legate de timpul și dorința Franței și Germaniei de a găsi compromisuri, este discutabil în ce măsură conducerea lui Macron și Scholz ar fi percepută ca fiind legitimă. Pe lângă faptul că au fost slăbiți de jocurile interne, partidele lor au suferit pierderi semnificative în recentele alegeri parlamentare europene, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea agendei lor europene. În plus, conducerea în cadrul UE a devenit mai diversă în ultimii ani, prim-ministrul polonez Donald Tusk sau premierul italian Giorgia Meloni devenind mai vocali cu privire la chestiuni-cheie ale UE, precum apărarea și migrația.
Implicații pe termen lung
Implicațiile unei Franțe și ale unei Germanii slăbite – și ale unui parteneriat franco-german debilitat la nivel colectiv – nu reprezintă doar o provocare pe termen scurt pentru Europa, în special pentru că aceste evoluții au loc într-un moment de schimbări strategice majore pentru Statele Unite.
Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie din SUA, nu există nicio îndoială că prioritățile strategice ale Washingtonului se află în primul rând în zona Indo-Pacific, mai precis în competiția cu China. În consecință, politica externă a SUA va considera în curând angajamentul față de și în Europa mai degrabă ca un mijloc pentru atingerea unui scop decât ca un scop în sine, acesta fiind contrabalansarea amenințării percepute pe care o reprezintă ascensiunea Chinei. Europenii trebuie să se pregătească pentru o situație în care Europa nu numai că nu este prioritară în politica externă a SUA, dar și în care SUA exercită presiuni sporite asupra europenilor pentru a urma abordarea sa privind China în schimbul implicării în securitatea europeană.
În prezent, europenii nu au dezvoltat încă o abordare unificată pentru a răspunde la probabilul viraj al Washingtonului departe de Europa. Cu siguranță, țările europene și-au majorat în mod semnificativ cheltuielile de apărare individuală și colectivă de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, 23 din cei 32 de aliați NATO atingând acum obiectivul de 2%. De asemenea, UE urmează să joace un rol mai important în stabilirea gândirii strategice a regiunii, cu planuri precum Busola strategică și noi instrumente industriale de apărare – cum ar fi Actul de sprijinire a achiziționării de muniții sau Strategia industrială europeană de apărare – care promovează această schimbare.
Cu toate acestea, Bruxelles-ul nu a elaborat încă o viziune strategică asupra modului în care UE ar trebui să facă față concurenței sporite dintre SUA și China și nici nu are un plan de poziționare în cazul în care interesele Bruxelles-ului ar devia de cele ale Washingtonului. În prezent, UE pare încă un club necoordonat de 27 de state, fiecare având relații bilaterale individuale cu Beijingul și Washingtonul. Această abordare nu va fi sustenabilă în viitor.
Deoarece politica externă este încă formată de statele membre, conducerea Franței și a Germaniei rămâne esențială pentru avansarea acestor dezbateri la nivelul UE. Dar atât Scholz, cât și Macron se confruntă cu provocări interne semnificative care le amenință propriul viitor politic. Gândirea asupra viitorului unei UE geopolitice nu va fi, cel mai probabil, prioritatea lor nr. 1, indiferent cât de necesară ar fi aceasta.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
