Skip to content
Politică

Zamfir denunță imensa ipocrizie PSD-istă legată de split TVA: Biciuie calul care trage! EXCLUSIV

wowbiz.ro

Senatorul PNL Daniel Zamfir (președintele Comisiei economice) a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în care a denunțat imensa ipocrizie PSD-istă legată de TVA-ul defalcat (așa-numitul „split TVA”).

Este vorba – așa cum probabil ați citit deja – de însuși premierul Mihai Tudose și alți 9 miniștri care au refuzat să-și declare firmele plătitoare de astfel de taxă „reformată”.

" "

DETALII AICI: Membrii Guvernului care au decis split TVA își protejează firmele proprii FOTO

În acest context, Daniel Zamfir l-a acuzat de rea-voință pe actualul ministru al Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, care s-a dovedit refractar la sugestia PNL-istului de a da exemple de țări europene în care split TVA funcționeaz bine și – mai mult – de a lăsa privații să aleagă ce fel de TVA vor să plătească.

„E proba cea mai clară că nici ei nu cred în această măsură. Mai mult: noi, la Comisia economică (împreună cu mediul de afaceri, șeful Trezoreriei și șeful ANAF-ului), am stabilit că cea mai bună variantă este aceea de a lăsa opțională această chestiune, pentru că exact cu două săptămâni înainte de întâlnirea de care vă vorbeam l-am audiat la comisie pe ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, cerându-i să dea un exemplu în ce țară din Europa lucrul ăsta funcționează. Pentru că eu întotdeauna am fost adeptul folosirii bunelor practici din Uniunea Europeană. Că doar de-aia suntem acolo – să preluăm ce merge bine la ei! Nu e cazul să inventăm noi apa caldă – și-au bătut alții capul s-o facă înaintea noastră! Ca atare, ministrul Finanțelor a venit cu exemplul Italiei, unde ne-a spus că există formula asta pentru societățile care au relații cu statul (să fie obligatoriu split TVA-ul), iar pentru celelalte societăți să fie opțional. Ministrul Mișa a argumentat atunci că oamenii de afaceri vor lucrul ăsta – e spre binele lor. Bineînțeles, atunci reacția mea a fost foarte clară – i-am spus: «Domn’e, nu poți să știi dumneata ce e mai bine pentru ei. Lasă-l mai bine opțional, ca să fii sigur că vor veni să aplice așa cum spui dumneata!»

Nu poți să adopți o măsură pentru mediul de afaceri care să fie respinsă de tot mediul de afaceri! E clar că nu e viabilă. Iar faptul că Tudose și ceilalți miniștri n-au optat pentru această măsură în legătură cu firmele lor arată clar că nu cred în ea. Nu-i înțeleg. E clar că măsura e una care dăunează mediului de afaceri, una care decapitalizează firmele. Până la urmă, este încă un pumn în gură dat mediului de afaceri, pentru că nu rezolvă sub nicio formă problema marilor evazioniști, ci biciuie tot calul care trage. Să ai tot mediul de afaceri împotrivă și totuși să nu te-ndrepți, atunci e clar că aici e rea-voință!” a punctat Zamfir.

În a doua parte a declarației, economistul a subliniat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu mediul de afaceri – găzduită de către președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban -, unde va solicita o poziție comună a afaceriștilor în legătură cu split TVA. În același context, liberalul a amintit că amendamentul lui (legat de facultativitatea TVA-ului defalcat pentru privați) a fost adoptat în unanimitate în Senat nu doar în Comisia economică (pe care o conduce), ci și în cea de buget-finanțe, motiv pentru care președintele acesteia, Eugen Teodorovici, a fost mustrat de către șeful lui din PSD, Liviu Dragnea.

Am solicitat o întâlnire cu mediul de afaceri prin intermediul Camerei de Comerț. Săptămâna viitoare, vreau să facem o întâlnire la Camera de Comerț (am discutat în acest sens și cu domnul președinte Daraban), pentru că vrem să obținem o poziție unitară din partea mediului de afaceri pe split TVA. Iar eu mă angajez să susțin acest amendament în Camera Deputaților, pentru că nu e pierdută cauză. Chiar dacă înțeleg că PSD-ul dorește să respingă acest amendament (cel cu split TVA-ul opțional pentru privați și obligatoriu pentru companiile de stat), votat în unanimitate în Comisia economică. Este o propunere venită din partea mediului de afaceri – o soluție de compromis. Dacă oamenii de afaceri vor considera că este o măsură bună, se vor duce înspre ea. Dar lasă-i să creadă ei dacă e bună sau nu!

Înțeleg că vor să respingă amendamentul (Teodorovici a fost muștruluit de Dragnea că a trecut și în comisia lui, de buget-finanțe), dar v-am zis: până la votul final din Camera Deputaților, eu vreau să fac chestia asta cu domnul Daraban și cu Camera de Comerț: să chemăm tot mediul de afaceri și să vedem dacă ei își însușesc acest amendament, ca pe o soluție de compromis, care salvează practic toate întreprinderile mici și mijlocii de această nebunie, până la urmă”, a încheiat Daniel Zamfir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *