Senatorul Daniel Zamfir (PSD) a declarat, luni, despre ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), că prin faptul că nu emite avizele de mediu pentru hidrocentrale arată că este rău intenţionată şi, din punctul lui de vedere, nu mai poate continua în funcţia de ministru. Ea a precizat că, dacă ar fi deputat, ar vota împotriva ei, la moţiunea simplă de miercuri, din plenul Camerei Deputaţilor.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat că a invitat-o luni la Comisia Economică pe Ministru Mediului, Diana Buzuianu, pentru a explica ”motivele pentru care întârzie acordarea avizului de mediu pentru finalizarea celor patru hidrocentrale, care sunt în programul de guvernare prevăzute ca o urgenţă, el arătând că au fost de asemenea şi două decizii CSAT care au hotărât ca aceste obiective de importanţă strategică pentru România să fie finalizate.
”Doamna Buzuianu evită să acorde avize de mediu. Din păcate, prin această atitudine, fie din neştiinţă, fie din reavoinţă, ministrul Mediului arată că este rău intenţionat şi, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua în funcţia de ministru. Repet, aceste obiective strategice au fost stabilite în programul de guvernare, au fost două decizii ale CSAT şi (..) sunt obiective care asigură stabilitatea Sistemului Energetic Naţional şi, nu în ultimul rând, asigură un preţ mai mic al energiei electrice pentru cetăţeni, dincolo de faptul că reprezintă energie ieftină şi verde. Aşadar, repet, doamna ministru, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în această funcţie”, a precizat Daniel Zamfir.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News