Zboruri anulate pe Aeroportul Luton, din cauza unui incendiu produs în parcare

Blocați la aeroport Luton
Sursa foto: Newschain

Toate zborurile de pe Aeroportul Luton din Londra au fost suspendate, iar oamenii au fost rugaţi să nu călătorească acolo, din cauza unui incendiu de proporţii în parcarea terminalului, transmite BBC.

Parcarea Terminalului 2 a suferit „o prăbuşire structurală semnificativă”, potrivit serviciului de pompieri din Bedfordshire.

Cincisprezece maşini de pompieri au intervenit la incendiul care a afectat jumătate din structura cu mai multe etaje şi a implicat numeroase maşini.

Zborurile au fost suspendate până miercuri, la ora 12:00 BST, pentru siguranţa pasagerilor şi a personalului, precizează aeroportul.

Patru pompieri şi un membru al personalului aeroportului au fost transportaţi la spital după ce au inhalat fum, iar o altă persoană a fost examinată la faţa locului.

Sute de persoane sunt blocate în Luton în această dimineaţă, fără nicio modalitate de a ajunge acasă.

Mulţi au declarat pentru BBC că maşinile lor se aflau în parcare.

Toate hotelurile sunt rezervate, iar mulţi pasageri susţin că liniile aeriene i-au lăsat pur şi simplu baltă.

Există o prezenţă intensă a poliţiei, iar mulţi ofiţeri fac tot posibilul pentru a îndepărta oamenii de la locul accidentului. Pentru unii dintre pasagerii blocaţi, engleza nu este prima lor limbă.

Mulţi dintre ei se grăbesc cu bagajele lor spre gara aeroportului Luton în încercarea de a prinde un tren sau un autocar spre alte aeroporturi pentru a prinde zboruri în următoarele ore.

Aeroportul Luton din Londra este al cincilea aeroport ca mărime din Marea Britanie, după Heathrow, Gatwick, Manchester şi Stansted, transportând peste 13 milioane de pasageri în 2022.

Serviciul de ambulanţă a declarat că un incident critic a fost oprit, dar va „rămâne la faţa locului pentru a sprijini colegii de pompieri şi de salvare”.

Imaginile partajate online arată flăcări uriaşe şi fum care se ridică de la ultimul etaj al clădirii.

Aeroportul a transmis că un incendiu la o maşină s-a extins.

S-au putut auzi alarme de vehicule şi explozii puternice, iar un martor a descris viteza cu care focul a străpuns etajul superior al parcării ca fiind „incredibilă”.

Serviciul de pompieri a declarat că primul apel despre incendiu a venit la ora 20:47 BST.

„Echipajele de pompieri lucrează pentru a stinge incendiul şi pentru a preveni răspândirea acestuia la clădirile adiacente şi la celelalte vehicule”, au mai precizat pompierii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: