Zeci de camioane și de tractoare se îndreaptă spre Capitală, la protestul fermierilor și transportatorilor

camioane blocate
Sursa foto: X

Zeci de transportatori și fermieri au ieșit miercuri dimineață pe șoselele buzoiene pentru un protest spontan. Ei își exprimă nemulțumirea față de o serie de aspecte ce afectează industria agricolă și transportul, sub genericul „Protest RCA”.

Fermierii din zona Buzăului s-au întâlnit după ora 7.00, pe dig, lângă restaurantul Garden, de unde au plecat la ora 9.00 către București. Din Buzău au fost cel puțin 50 de camioane plus autoturisme și autoutilitare, la care se vor adăuga și tractoare și camioane ale fermierilor din zona Moldovei.

Mobilizarea a venit dinspre „aripa” transportatorilor care au făcut apel ca un număr cât mai mare de colegi să se alăture acțiunii. „Nu facem grevă, nu facem protest, nu blocăm circulația, nu blocăm drumuri. Noi circulăm cu viteză redusă. Noi facem un protest spontan și un protest spontan nu are nevoie de autorizații”, se arată într-un mesaj.

Transportatorii și fermierii sunt nemulțumiți de scumpirile asigurărilor RCA şi cer fonduri europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: