Zeci de medici români din Franţa iau apărarea doctorițelor de la Pantelimon: „Decesul pacientului era inevitabil”

Sursa foto: Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

Un grup de peste 80 de medici români care lucrează în spitalele din Franța au venit în apărarea celor două doctorițe arestate în urma scandalului de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat.

Într-o scrisoare deschisă, medicii români subliniază complexitatea deciziilor luate în secțiile de terapie intensivă și susțin că situația cu care s-au confruntat colegele lor era una fără ieșire. Cadrele medicale dau exemplul legislației franceze, care sancționează medicii atunci când „insistă” să administreze un tratament unei persoane care nu mai are șanse de supraviețuire.

„Intervin în spațiul public, din păcate, persoane care nu par să aibă acel minim de pregătire profesională în ceea ce privește înțelegerea funcționării unei unități de Terapie Intensivă și a particularităților acestui serviciu, ale patologiilor caracteristice și care totuși se pronunță asupra competențelor și deciziilor luate de acești medici, colegii noștri…Din nefericire, moartea în reanimare (terapie intensivă) face parte din cotidianul nostru ca medici. În fiecare zi, medicii ATI sunt confruntați cu decizii de viață și de moarte, într-o lume în care resursele materiale, fizice și umane sunt limitate, și în care tendința este de a fi cât mai invazivi și agresivi în tratamentele propuse pacienților” se arată în scrisoarea deschisă.

„Situația cu care s-au confruntat colegele noastre era una fără ieșire”

Medicii români din Franța cred că situația despre care vorbim este una complexă, iar medicii de la Pantelimon nu putea ieși din ea.

„Cheia înțelegerii a ceea ce s-a petrecut la Spitalul Sfântul Pantelimon nu se găsește în doza de noradrenalină. Cheia înțelegerii constă în realizarea faptului că situația cu care s-au confruntat colegele noastre era una fără ieșire, că se aflau întrun impas terapeutic. Este un fel de „șah mat” în medicină, când orice ai face nu mai există o soluție bună. Pentru cei care nu cunosc termenii medicali, starea de „șoc refractar” înseamnă o stare de hipotensiune profundă și prelungită, care nu mai răspunde la doze din ce în ce mai mari de noradrenalină. Nu mai există soluție la aceasta situație și deznodământul inevitabil este decesul, oricare ar fi doza de noradrenalină, mare sau mică”, spun ei.

Specialiștii arată că țn Franța în particular și în Europa în general, spre deosebire de România, această situație legată de sfârșitul vieții în secțiile de reanimare este riguros reglementată și face parte din conceptul de „limitare terapeutică”. Această practică se aplică pacienților în stare terminală, considerați fără perspective de supraviețuire.

„În Franța, de exemplu, insistența de a administra un tratament atunci când nu mai există șanse de supraviețuire, poartă numele de „îndârjire terapeutică” (“obstination déraisonnable” sau “acharnement thérapeutique”, legea Leonetti din 2005) și este sancționată prin lege ca o practică medicală neadaptată situației, care aduce atingere demnității pacientului respectiv”.

„Echipa medicală are datoria de a acționa strict în interesul pacientului, chiar dacă aceasta poate să însemne câteodată limitarea îngrijirilor medicale la pacienții care sunt considerați în fază terminală, fără un proiect terapeutic rezonabil. Aceste legi au început să fie elaborate în Franța încă de acum 20 de ani și continuă să evolueze. Fără acest cadru legal în România, exagerările și excesele în ambele sensuri sunt posibile. Și pacienții trebuie protejați, dar și echipele medicale au nevoie de o protecție legală în fața acestor cazuri dificile”, se mai arată în scrisoare.

În opinia medicilor români din Franța, vidul legislativ a făcut posibilă tragedia de la Spitalul Sf. Pantelimon.

„Și când spunem tragedie, înțelegem și durerea familiilor care au rămas cu impresia că nu s-a făcut tot posibilul pentru apropiații lor, dar și cea a medicilor implicați, care, deși au avut sentimentul că procedează corect și că au acționat în interesul pacienților, acum sunt ostracizați și tratați precum criminali de drept comun. În calitate de medici ATI, ne exprimăm speranța că acest caz al medicilor de la Spitalul Sf. Pantelimon să fie încredințat experților, care pot să judece imparțial ce s-a petrecut cu adevărat acolo. Sperăm, de asemenea, să fie punctul de plecare pentru definirea unui cadru legal în România care să stabilească regulile de funcționare în astfel de situații”, mai spun medicii.

Situațiile care impun limitarea sau oprirea tratamentelor într-o secție de Terapie Intensiva în Franța

– Pacient aflat în situația de eșec terapeutic, în ciuda unei strategii bine conduse și a unui tratament optimal. În această situație, decizia de limitare sau de oprire a unui (sau mai multor) tratament(e) are ca scop să nu se prelungească inutil agonia prin continuarea înlocuirii unei anumite funcții de organ.

– Pacientul a cărui evoluție este defavorabilă în ceea ce privește supraviețuirea și/sau calitatea vieții și pentru care continuarea sau intensificarea tratamentelor de înlocuire de organ ar fi nerezonabilă sau disproporționată față de obiectivul terapeutic și situația reală (ex. cancer terminal).

– Pacientul care își exprimă direct sau indirect refuzul față de introducerea sau intensificarea tratamentelor de înlocuire de organ (ex. ventilație invazivă, dializă etc.)

Cazul Pantelimon

Amintim că două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon au fost reținute preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor și omor calificat, iar o asistentă a fost plasată sub control judiciar pentru mărturie mincinoasă. Judecătorul a dispus arestarea preventivă a celor două doctorițe, acuzându-le că au acționat intenționat pentru a provoca moartea pacientului de 54 de ani prin scăderea bruscă a dozei de noradrenalină. Se consideră că aceste acțiuni au fost intenționate și nu din culpă, și că inculpatele au încercat să ascundă probele. În urma percheziției, s-au găsit dovezi că doctorițele au încercat să șteargă probe și să îngreuneze ancheta. Injectomatul a fost oprit timp de 10 ore, iar specialiștii INML au confirmat că scăderea bruscă a noradrenalinei a avut o legătură directă cu decesul pacientului.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: