Skip to content
Politică

Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă de miercuri. Care este motivul

Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă de miercuri. Care este motivul?

Este vorba despre locuitorii zonelor Colentina şi Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei.

Aceștia  au rămas de miercuri fără apă caldă din cauza parametrilor necorespunzători ai acesteia. Acest lucru este urmare a faptului că nu există banii necesari pentru efectuarea reparaţiilor şi reviziilor la reţeaua de transport şi distribuţie, potrivit realitatea.net.

„Situaţia opririi furnizării apei calde intervine după ce, în cursul săptămânii trecute, ELCEN a oprit funcţionarea CET Sud pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie. Alimentarea consumatorilor deserviţi de către această centrală, respectiv locuitorii sectoarelor 2, 3 şi 4, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Vest şi CET Progresu. Dintre cele 3 sectoare afectate de oprirea CET SUD, sectorul 2 este cel mai afectat, pentru că nu există capacitatea de acoperire a consumatorilor din această zonă.

Ambele centrale sunt situate la distanţe mari faţă de Sectorul 2 şi, în acest sens s-a dispus oprirea unui număr de 75 de puncte termice. În cazul în care nu s-ar fi luat aceasta decizie, pe ţeava de apa caldă, cetaţenii ar fi primit apă rece.

„Sunt peste două luni de când anunţăm public care vor fi efectele luării de către ELCEN a deciziei de impunere a popririi de 100% pe conturile regiei. Acest lucru a dus la imposibilitatea efectuării lucrărilor de reparaţii şi revizii anuale a reţelelor administrate de regia autonomă”, a declarat Directorul Direcţiei Producere şi Exploatare RADET, Virgil Untea.

„Ne cerem scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că RADET face eforturi susţinute pentru reluarea imediată a furnizării apei calde către bucureşteni. Semnalăm că această situaţie se poate repeta oricând şi în alte zone ale Bucureştiului”, a mai spus Virgil Untea”, anunță un comunicat al RADET.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *